Gică Hagi şi Mircea Lucescu, printre variantele de lux pentru înlocuirea lui Edi Iordănescu la naţionala României

Deși Federația Română de Fotbal insistă pentru continuitate și au avut mai multe întâlniri cu selecționerul, acesta s-a decis să renunțe la echipa națională. Din informațiile noastre, principalul motiv pentru care Iordănescu nu va mai continua este perioada grea prin care familia sa a trecut în ultimul timp. Din câte se pare, Edi va lua o pauză pentru a petrece timp alături de familie.

Conform surselor AS.ro, Edi Iordănescu a anunțat staff-ul, la momentul respectiv, că va continua pe banca primei reprezentative doar dacă România va elimina Olanda, lucru care nu s-a întâmplat, din păcate. Selecţionerul își impusese ca obiectiv ajungerea în sferturile EURO 2024.

Încă din Germania, Edi Iordănescu lăsa să se înţeleagă că familia are mai multă nevoie de el decât echipa naţională, una pe care a dus-o până în optimile EURO 2024, câştigând Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia şi Ucraina.

„Pentru mine lucrurile sunt clare, eu sunt mândru de tot, de munca noastră. Cred că această echipă naţională poate să crească. Eu am nevoie de odihnă, după care cu siguranţă va fi o discuţie cu conducerea FRF, cu familia mea.

În momentul ăsta cred că familia mea are nevoie mai mare de mine decât echipa naţională. Au fost multe sacrificii, cu atacuri foarte multe, cu lipsă de încredere. Nu a fost uşor, vom vedea ce vom decide”, spunea Edi Iordănescu, pe 2 iulie.

Simina PREDA

Recent Posts

Două oferte pentru Mohamed Salah

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

o oră ago

Portarul român pe care Florin Prunea nu îl mai recunoaște: “Aceleași greșeli!”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

o oră ago

Încă o problemă pentru Dinamo! Un titular s-a accidentat și este incert pentru meciul cu Farul

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

o oră ago

S-a fotografiat alături de mașina cu design nemaivăzut, interzisă în Europa, și a devenit virală pe internet

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

o oră ago

Veste excelentă pentru Barcelona! Unul dintre starurile echipei e gata de revenirea pe teren

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

o oră ago

Atletico Madrid – Real Madrid, Live Video, 22:00, Digi Sport 2. Promisiunea făcută de Carlo Ancelotti

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

4 ore ago