Connect with us

Alte Sporturi

Gică Hagi s-a contrat cu un jurnalist la conferință, iar toată sala a început să râdă: „Să nu zic un cuvânt care…”

  • admin

  • Cupa României: DumbrăvițaPetrolul, marți, 19:00, DGS 1

  • UCL: GalatasarayYoung Boys, marți, 22:00, DGS 1

La conferința de presă, „Regele” a vorbit în principal despre arbitraj și situația fiului său, exilat de Rangers la echipa a doua. Dar, la un moment dat, atmosfera din sală a fost detensionată, după ce Hagi a primit o întrebare de la un reporter din Timișoara. 

Gică Hagi s-a contrat cu un jurnalist din Timișoara, iar toată sala a început să râdă

Fost antrenor la Poli Timișoara, Hagi cunoaște foarte bine fotbalul bănățean, iar în momentul în care a primit întrebarea de la jurnalistul timișorean a pornit o „tiradă”, mai în glumă, mai în serios, la adresa situației actuale. 

„Întreabă-mă de echipa mea, te rog frumos. Vii de la Timișoara și îmi bagi întrebări… De ce nu spui de Timișoara, că n-aveți echipă? Să nu zic un cuvânt care… Mă abțin!

Meritați să fiți acolo, sus, ce faceți? Dormiți! Uniți-vă. Există un singur brand acolo. Sau două, dar și dacă erau două, trebuia să rămână doar unul. Acolo a fost și Ripensia, care a făcut, da”, a declarat Hagi.

VIDEO cu rezumatul meciului UTA – Farul 1-1: 

Etichete: gica hagi , gheorghe hagi , timisoara


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi