
Este o situație ciudată. Dacă sunt obiecte pe teren, jocul trebuie oprit. De ce nu intervine arbitrajul video este o altă întrebare, pentru că aceasta este de fapt regula”, a spus Ballack.
Prestaţia lui Felix Zwayer, criticată vehement după România – Olanda
Spaniolii de la archivovar.es, un site care analizează arbitrajul, nu au fost impresionaţi de modul în care Zwayer a condus meciul României, mai ales că ar fi trebuit să aibă, la prima vedere, un meci relativ uşor de condus.
Ei l-au criticat pentru modul în care a fluierat aproape orice contact, dar şi pentru faptul că a oprit atacul României, atunci când a fluierat joc periculos la Alibec asupra lui Dumfries.
Germanul a primit nota 4 pentru prestaţia sa, singura notă mai mică din optimile de finală fiind cea a lui Michael Oliver, din meciul Germania – Danemarca, atunci când a fost notat cu 3,5.
„Felix Zwayer a dezamăgit după o prestație slabă la meciul România – Olanda. Arbitrul german, care a avut mai degrabă un EURO destul de slab, a continuat în aceeași dinamică, deși a arbitrat un meci relativ simplu. A fluierat fault pentru contacte minime și a oprit un atac promițător al României la scorul de 1-0, inventând un joc periculos care nu a existat.
A arătat cartonașe în patru rânduri, dar ar fi putut arăta doar două. Nu a avut succes nici la acest capitol. Pe lângă golul anulat la VAR al olandezilor, meciul s-a desfășurat fără acțiuni care i-ar fi putut complica și mai tare prestația lui Felix Zwayer”, au scris spaniolii de la archivovar.es.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăElveția a scris istorie, după ce a învins Canada și s-a calificat în 16-imile de la Cupa Mondială 2026!
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScoția – Brazilia 0-3. ”Joga Bonito” la Miami! Selecționata ”Selecao” a câștigat Grupa C și s-a calificat în 16-imi la Mondial
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUnic la Cupa Mondială 2026! Recordul stabilit de Vinicius, după ce a marcat în Scoția – Brazilia
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăÎn sfârșit! Performanța reușită de Achraf Hakimi, după ce a înscris cu Haiti la Cupa Mondială 2026
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login