-
SuperLiga: Oțelul – Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Gruparea de pe ”Santiago Bernabeu” a fost de nerecunoscut și a ajuns pe locul 18 în clasamentul competiției, cu 6 puncte. De partea cealaltă, AC Milan, cu același număr de puncte, se află două poziții mai jos.
- Thiaw (12), Morata (39) și Reijnders (73) au punctat pentru italieni, în timp ce golul Realului a fost marcat de Vinicius Junior (23 – penalty).
”Valverde a fost surprins de reacția antrenorului său”
La pauză, când echipa sa era condusă cu 1-2, Carlo Ancelotti a încercat să schimbe soarta jocului cu două modificări: Camavinga și Diaz au intrat în locul lui Valverde, respectiv Tchouameni.
Înlocuirea lui Federico Valverde nu i-a căzut bine soției sale Mina Bonino. Aceasta a răbufnit pe rețelele sociale: ”Trebuie să închid această discuție înainte de a fi arestată”, a scris tânăra pe X (fostul Twitter), după care un internaut i-a transmis că înlocuirea a fost făcută din considerente tactice și nu ar trebui să fie atât de supărată.
Galerie Foto
Bonino, apoi, a ”explodat” și a criticat și alegerea lui Ancelotii de a-l folosi pe uruguayan pe un post pe care nu dă cel mai bun randament: ”Frate, Fede joacă cel mai bine ca inter. Despre ce vorbim? Când veți înțelege că Fede nu este extremă?”, a fost replica partenerei lui Valverde, care, la scurt timp, a șters totul și și-a făcut contul privat.
La conferința de presă de la finalul partidei, Carlo Ancelotti a fost întrebat despre reacția Minei Bonino: ”În legătură cu ce scriu oamenii pe rețelele sociale… E foarte complicat pentru mine. L-am scos (n.r.- pe Valverde) pentru că nu era 100%. A avut dureri la spate, părea că și-a revenit pentru că s-a antrenat bine în urmă cu o zi, dar n-a fost la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic, ceea ce m-a făcut să-l înlocuiesc”, a declarat antrenorul lui Real Madrid.
Ulterior, presa din Spania a notat că fotbalistul sud-american ”s-a simțit bine și a fost surprins de reacția antrenorului său. E o minciună că are probleme cu spatele și nu înțelege de ce apar informații potrivit cărora ar avea probleme fizice”.
VIDEO Rezumat Real Madrid – AC Milan 1-3
Etichete: carlo ancelotti , real madrid ac milan , fede valverde , mina bonino , sotie valverde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăThomas Tuchel, după decizia din Anglia – Croația 4-2: „În mod normal, nu aș fi făcut-o niciodată”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăUzbekistan – Columbia 1-3. Sud-americanii au răpus trupa lui Cannavaro și sunt pe primul loc în grupă
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăCăpitanul a „aruncat prosopul”, după primul meci de la CM 2026: „Acum o să ne batem la locul doi”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmă„N-are niciun rost”. Ce a spus selecționerul Portugaliei, după ce Ronaldo a jucat tot meciul cu RD Congo
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login