Florentino Perez a fost reales preşedinte la Real Madrid. Anunţul a fost făcut chiar de către echipa de pe Santiago Bernabeu după ce s-a impus cu 4-1 în meciul de pe teren propriu contra celor de la Las Palmas.
Noul mandat al lui Florentino Perez va dura până în 2029. El a devenit prima oară preşedintele clubului în 2000 şi a condus-o pe Real Madrid până în 2006, când şi-a dat demisia. El a revenit în 2009, iar madrilenii au câştigat de atunci 6 Ligi ale Campionilor.
Florentino Perez va fi preşedintele lui Real Madrid pentru încă un mandat
Florentino Perez, singurul candidat, a fost reales, duminică seară, în funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid pentru un mandat care va dura până în 2029.
Clubul a anunţat vestea într-un comunicat emis după victoria, scor 4-1, în faţa echipei Las Palmas, care îi permite să revină în fruntea La Liga, notează news.ro.
Omul de afaceri în vârstă de 77 de ani a fost ales pentru prima dată preşedinte al „galacticilor” în 2000, câştigând 2 titluri interne (2001, 2003) şi o Ligă a Campionilor (2002), înainte de a demisiona în 2006.
De la revenirea sa în 2009, el a fost reales neîntrerupt şi fără contracandidaţi la conducerea clubului madrilen (2013, 2017, 2021 şi 2025).
Carlo Ancelotti, reacţie după Real Madrid – Las Palmas 4-1
Carlo Ancelotti a oferit prima reacţie, după ce Real Madrid a dat recital cu Las Palmas şi a urcat pe primul loc în La Liga. Managerul italian al „galacticilor” a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Kylian Mbappe, după ce francezul a marcat o „dublă”.
„Aşa e fotbalul. Încă sunt puţin confuz. Am auzit că s-a spus că jucăm un fotbal urât, dar văd că Real Madrid e pe primul loc. Voi analiza cine greşeşte. Am început meciul rău, dar Mbappe ne-a ajutat mult şi întreaga echipă a depus o muncă grozavă.
(Câte vieţi aveţi) Doar una. Şi încerc să mă bucur cât mai mult de ea. Adevărul e că Real Madrid mă ajută să mă bucur de ea cât mai mult.
(Despre Mbappe) E cel mai bun mijlocaş central din lume, era o dilemă în privinţa faptului dacă poate juca în centru sau pe flanc. E un jucător grozav, care joacă foarte bine în centru, mai bine decât în flanc. Capacitatea lui de a se demarca este unică”, a declarat Carlo Ancelotti, conform marca.com.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRomânia – China e ACUM, în AntenaPLAY. Meci uriaş pentru tricolori la Campionatele Mondiale pe echipe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google România va întâlni China, în optimile de finală...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, victorie în procesul cu CSA Steaua şi Florin Talpan. Suma uriaşă pe care nu o va mai plăti: “S-a terminat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Gigi Becali a obţinut o victorie în procesul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal după scandal la Rapid? Cum ar fi ajuns, de fapt, să debuteze Briciu
Liga 2: Corvinul – FC Voluntari, miercuri, 18:30, DGS 1 Champions League: Bayern –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTornike, gata să-i calce pe urme lui Khvicha Kvaratskhelia! Bayern, Juventus și Napoli vor să-l transfere
Liga 2: Corvinul – FC Voluntari, miercuri, 18:30, DGS 1 Champions League: Bayern –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login