Luni, 13 aprilie, Universitatea Craiova a pierdut un meci extrem de important în privința luptei la titlu. Elevii lui Filipe Coelho, aflați în inferioritate numerică din minutul 20, au fost învinși de rivalii de la U Cluj, scor 0-4.
În urma acestui rezultat, formația din Bănie a încheiat etapa a patra din play-off pe locul secund, cu 36 de puncte, la trei lungimi în spatele echipei antrenate de Cristiano Bergodi.
Filipe Coelho, după eșecul usturător în fața celor de la U Cluj: „Avem nevoie să luptăm pentru toate punctele”
La finalul meciului, la flash-interviu, Filipe Coelho a avut un discurs echilibrat.
„Este greu. Am pierdut la scor. Am început bine meciul. Chiar și după cartonașul roșu am încercat să scoatem ceva din acest meci. Am avut câteva situații, dar s-a făcut 2-0. Știam că nu mai avem nimic de pierdut și atunci am început să ne asumăm riscuri. Nu am reușit să înscriem și, după al treilea gol, ne-am pierdut speranța. Bineînțeles, este responsabilitatea mea.
Îmi iubesc jucătorii. Au încercat să joace așa cum le-am cerut. Rezultatul este responsabilitatea mea. Sunt sigur că avem unele lucruri pe care trebuie să le corectăm. De mâine trebuie să continuăm să muncim și să ne pregătim pentru următorul adversar.
Avem nevoie să luptăm pentru toate punctele și vom vedea la final pe ce poziție ne vom clasa. Trebuie să ne păstrăm echilibrul. Am avut câteva probleme, întâi cu Anzor, apoi cu Băluță, dar nu este o scuză. Continuăm să muncim în felul nostru”, a declarat antrenorul oltenilor.

Vladimir Screciu: „Cred că, dacă rămâneam în 11, jocul era altul”
Deși formația din Bănie a pierdut, Vladimir Screciu s-a arătat încrezător în privința meciurilor viitoare.
”Eu sunt mândru de echipa mea. Am arătat atitudine. Regret cartonașul acela roșu. Suntem alături de Etim. Este o diferență de doar trei puncte. Urmează șase finale foarte importante și am încredere că putem să le câștigăm.
Este un duș rece, dar, cum am spus, de acum încolo vom vedea. Sunt trei puncte între noi și ei. Îi așteptăm și noi la Craiova.
Cred că, dacă rămâneam în 11, jocul era altul. Am luat ‘roșu’ cu Dinamo, am luat și acum, e clar că ceva trebuie să reglăm. Dar, cum am spus, mă bucur că am arătat atitudine. Ne batem și la Cupă, și la campionat”, a declarat Screciu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVlad Dragomir, erou în Cipru: gol, victorie și primul loc!
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnamaria Prodan a plecat din România, după ce a fost operată de urgență la Spitalul Floreasca
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăManchester United – Manchester City 0-1. „Cetățenii” se impun în inferioritate numerică! Erling Haaland, de neoprit
Manchester United – Manchester City / Getty Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJurnal Antena Sport | Marea provocare
Home | Jurnal Antena Sport | Jurnal Antena Sport | Marea provocare Video Pasionaţii...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login