
Universitatea Craiova a pierdut dramatic calificarea în play-off-ul pentru optimile de finală Conference League, după ce a fost învinsă de AEK Atena, în al 14-lea minut al prelungirilor. Oltenii au condus cu 2-0 şi ar fi fost calificaţi chiar şi cu un rezultat de egalitate.
Din nefericire pentru formaţia din Bănie, totul s-a năruit la penalty-ul comis de Houri, transformat ulterior de Jovic, fostul jucător de la Real Madrid.
Aurel Ţicleanu ştie unde a greşit Filipe Coelho, în AEK Atena – Universitatea Craiova 3-2
În al şaselea minut al prelungirilor, Filipe Coelho a decis să îi introducă pe teren pe Mogoş şi Stevanovic, în timp ce în minutul 80, portughezul a făcut o altă dublă schimbare, când i-a introdus pe Creţu şi Houri.
Aurel Ţicleanu, fostul mare jucător al Craiovei Maxima, l-a criticat pe Filipe Coelho pentru schimbările făcute pe final de partidă, care au destabilizat echipa sa, în mod special cele din prelungiri, când doi fundaşi au intrat doi fundaşi în locul a doi mijlocaşi:
“Nu poți face două schimbări de fundași în minutele 90. Nu schimbi structura unei echipe care a mers bine. Nu se face așa ceva. Nu-l bagi pe Lyes Houri.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Fuchse Berlin, ACUM, DGS 1, în marea finală EHF Champions League. Magdeburg a luat bronzul
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăThomas Neubert, prima reacție după ce a refuzat Rapidul și a revenit la FCSB
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe nicăieri! Real Madrid îl transferă pe Marc Cucurella: ”Here we go”
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid a detonat bomba! Starul a bătut palma cu “Galacticii”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Un nou transfer-surpriză zguduie...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login