
Formația din Bănie și-a asigurat matematic titlul încă de săptămâna trecută, astfel că vizita din Giulești nu a fost însoțită de tensiune în jurul jucătorilor și al staffului tehnic.
Universitatea Craiova a fost echipa mai prezentă în atac în cursul primei reprize, însă execuțiile lui Băsceanu nu și-au făcut efectul pe tabelă.
Filipe Coelho: ”Eu nu promit trofee, promit că muncim”
La flash-interviu, Filipe Coelho s-a declarat mulțumit de felul în care jucătorii săi au jucat partida din Capitală.
”Am venit aici să încercăm să câștigăm. Am folosit jucătorii necesari pentru victorie, n-am obținut victoria, dar sunt mulțumit de ceea ce au arătat pe teren. Am vrut să câștigăm. E timpul să ne recuperăm, vom vedea ce jucători vor rămâne în lot, cine mai vine.
Eu nu promit trofee, promit că muncim. Încercăm să dăm tot ce putem pentru a ne atinge obiectivele și ne respectăm adversarii și competiția. Am multe amintiri frumoase din acest sezon. Unul dintre lucrurile care îmi vin în minte sunt fețele oamenilor pe stradă, după ce am câștigat campionatul.
Am avut multe momente frumoase aici la Craiova. Merg în Portugalia să petrec timp cu familia, nu e ușor să lucrezi în străinătate. Mă duc să-mi umplu inima cu dragostea copiilor mei și să le ofer la rândul meu iubire. (n. r. despre transferuri) E genul de muncă pe care trebuie să o facem în această perioadă, încercăm să luăm cele mai bune decizii. Eu voi lucra cu jucătorii pe care îi am la dispoziție.
Totul se poate schimba dacă vor fi câteva înfrângeri la rând. Dau tot ce pot. Mogoș este singurul jucător care nu va fi la noi în sezonul următor, a fost important pentru noi. (n. r. jucători care l-au impresionat din Liga 1) Campionatul are mulți jucători buni, voi fi fericit dacă îmi păstrez jucătorii mei pentru sezonul următor.
Lukic a fost jucătorul cu cele mai multe goluri, dar dacă ne uităm la atacanții mei, au mai puține jocuri decât Lukic. Puteau atinge și ei acele cifre. Sunt și antrenori buni în campionat, de asta a fost atât de dificil. Adversarii au fost foarte buni, a trebuit să muncim foarte mult pentru a ne atinge aceste obiective”, a spus Filipe Coehlo la Prima Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de secunde în urmăRapid – Universitatea Craiova 0-0. Remiză pe Giulești într-o partidă fără o miză aparte
Rapid – Universitatea Craiova, LIVE SCORE, ora 20:30, pe iAMsport.ro Echipele de start Rapid:...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de secunde în urmăA șters pe jos cu FCSB înaintea barajului cu Dinamo: ”Ce rușine de echipă!”
Câștigătoare în SuperLiga în 2024 și 2025, formația finanțată de Gigi Becali nu mai...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de secunde în urmăFotbaliștii Rapidului, cu capul în pământ după finalul sezonului: ”Nu l-am terminat cum ne-am dorit”
Meciul Rapid – Universitatea Craiova a fost unul modest, cu câteva ocazii de ambele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de secunde în urmăFilipe Coelho a numit fotbalistul din SuperLiga care l-a impresionat în acest sezon: ”Puteau atinge și ei acele cifre”
Formația din Bănie și-a asigurat matematic titlul încă de săptămâna trecută, astfel că vizita...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login