Ferrari i-a oferit un ultimatum lui Fred Vasseur, înaintea Marelui Premiu al Canadei. Șefii Scuderiei sunt extrem de nemulțumiți de rezultatele înregistrate de echipă în acest sezon, astfel că sunt deciși să facă schimbări drastice în vederea anului viitor.
Fred Vasseur mai are contract cu Ferrari până la finalul lui 2025. Acesta ar putea pleca însă de la echipă, în cazul în care diferența față de McLaren va rămâne la fel de mare până la finalul sezonului.
Ferrari, ultimatum pentru Fred Vasseur înaintea Marelui Premiu al Canadei
Concret, conform Gazzetta dello Sport, Fred Vasseur a primit termen următoarele trei curse pentru ca la Ferrari să se observe o îmbunătățire, după startul de sezon dezastruos. Italienii menționează că șefii Scuderiei vor ca după cursele din Canada, Austria și Marea Britanie să tragă o concluzie în privința viitorului echipei, ținând cont că 2026 este un sezon al schimbărilor în Formula 1.
Fred Vasseur s-ar putea astfel despărți de Ferrari la finalul sezonului, dacă monoposturile continuă cu aceleași rezultate. Șeful echipei ar urma să nu mai fie păstrat pentru 2026, deși a început deja să lucreze, alături de ceilalți oficiali, pentru conceptul de anul viitor.
Italienii au subliniat că au existat tensiuni și în interiorul echipei, ținând cont și de nemulțumirile exprimate de Lewis Hamilton de-a lungul sezonului. „Le voi spune celor din echipă să se concentreze pe sezonul viitor”, a spus septuplul campion britanic, recent.
„Următoarele trei curse, care vor duce monopostul din Montreal la Silverstone, vor fi decisive, nu pentru acest sezon, care este controlat de McLaren, ci pentru următorul și pentru viitorul șefului echipei, al cărui contract va expira la finalul anului.
Dacă rezultatele de la finalul anului vor fi la actualul nivel, posibil să i se arate ușa șefului echipei, pentru ca acesta să plece. Diferența față de McLaren trebuie să se micșoreze, să înceapă această perioadă a anului cu multă încredere”, au notat italienii menționați anterior.
Programul Marelui Premiu al Canadei
Formula 1 revine după o săptămână de pauză cu Marele Premiu al Canadei. În perioada 13-15 iunie, cei mai buni piloţi din lume se vor întrece pe circuitul Gilles-Villenueve din Montreal.

Alte Sporturi
Florentino Perez, ultimatum pentru Vini!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSebastian Colțescu, cooptat la CCA! Două nume au ieșit din schemă
Fostul arbitru internațional va colabora cu Vasile Marinescu în noua formulă a CCA. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorentino Perez, ultimatum pentru Vini!
Fără îndoială, Florentino Perez a fost cel mai mare susținător al lui Vinicius Jr....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRonaldinho, prezentat la Ravenna: ”Cultura fotbalistică italiană are un nou punct de reper”. Brazilianul, înapoi pe gazon la 46 de ani
Brazilianul își propune un obiectiv clar: ultimul gol din cariera sa să fie marcat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe l-a nemulțumit pe Filipe Coelho după remiza cu Sabah: ”Trebuie să îmbunătățim”
Universitatea Craiova a disputat al doilea test al verii în cantonamentul din Austria și...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login