Connect with us

Alte Sporturi

Era considerat urmașul lui Leo Messi, dar a înscris acum primul său gol din ultimii 2 ani

Era considerat urmașul lui Leo Messi, dar a înscris acum primul său gol din ultimii 2 ani

După plecarea lui Leo Messi de pe Camp Nou, catalanii și-au pus toată încrederea în Ansu Fati, fotbalist care la începutul acelui sezon avea încă 18 ani.

Acesta era considerat următorul Messi și a primit imediat tricoul cu numărul 10, însă niciodată nu a reușit să atingă potențialul pe care fanii Barcelonei l-au văzut în el.

După mai multe accidentări grave care l-au tras în jos, Fati a ajuns să fie împrumutat la Brighton, iar acum a ajuns la AS Monaco.

Ansu Fati

Ansu Fati a debutat cu gol la AS Monaco

Fotbalistul spaniol a fost transferat sub formă de împrumut pentru actualul sezon de AS Monaco, dar a debutat de abia în prima etapă de UCL, din cauza lipsei de pregătire fizică.

Pe același motiv este justificată și absența lui Paul Pogba, care nu a mai jucat un meci oficial din septembrie 2023, după ce a fost prins dopat.

Ansu Fati a debutat contra celor de la Club Brugge și a reușit să marcheze în finalul meciului. Golul nu a contat foarte mult pentru AS Monaco, deoarece scorul final a fost 4-1.

Ansu Fati a marcat după doi ani

În prezent, jucătorul care aparține de FC Barcelona este cotat la doar cinci milioane de euro. Dacă Ansu Fati ar fi jucat în SuperLigă, nu ar fi fost cel mai scump jucător al campionatului, ci s-ar clasa pe locul trei, la egalitate cu Louis Munteanu, Daniel Bîrligea și Ștefan Târnovanu.

Top 5 cei mai scumpi jucători din SuperLigă:

  • Kurt Zouma (10 milioane de euro)
  • Darius Olaru (7.5 milioane de euro)
  • Daniel Bîrligea, Ștefan Târnovanu, Louis Munteanu (5 milioane de euro)

80.000.000 de euro

a fost cea mai ridicată cotă de piață a lui Ansu Fati, potrivit Transfermarkt.com.

Ansu Fati


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi