
Elias Charalambous a avut cuvinte uriaşe după Hoffenheim – FCSB 0-0. Antrenorul cipriot a spus că jucătorii săi nu au limite.
Antrenorul campioanei României a spus că dacă o echipă merita să câştige, aceea era FCSB. Adrian Şut şi Baba Alhassan au ratat ocazii uriaşe.
Elias Charalambous, cuvinte uriaşe după Hoffenheim – FCSB 0-0
„Nu am cuvinte să vorbesc pentru jucători, pentru spiritul arătat. Sunt foarte mândru, sunt norocos că pot să lucrez cu bîieţii aceştia. Dacă trebuia să învingă cineva, noi trebuia să învingem.Sunt foarte mândru că suporteriii ne-au făcut să ne simţim ca şi cum am juca acasă. Sunt mândru că i-am făcut fericiţi pe fanii care au venit să ne susţină. Cred că toată lumea din România trebuie să fie mândră.
Am avut un plan, am avut o strategie. La un asemenea nivel, nu mai ai voie la ocazii de genul. Vorbim de un nivel foarte înalt, ar fi fost seara perfectă dacă reuşeam să înscriem. Popa a dat tot. Din nefericire, nu l-am avut pe Bîrligea. Realizat cât de mare este acest club şi cât de importantă este această ţară. Aceşti jucători au arătat că nu au limite. Pasul următor este să încercăm să ne calificăm în primele 8„, a spus Elias Charalambous la digisport.ro.
În faţa a aproape 10.000 de suporteri români, cu Daniel Popa în locul suspendatului Bîrligea şi cu Vlad Chiricheş mutat din nou în linia de mijloc bucureştenii au avut emoţii în minutul 2 al meciului de la Hoffenheim, la şutul lui Bruun Larsen, şi au dat replica în minutul 11, cu şutul trimis de Chiricheş. Miculescu a ratat în minutul 27, când mingea trimisă de el cu o lovitură de cap a ajuns în braţele portarului Baumann. Şut a trecut pe lângă gol în minutul 36, când a ratat o ocazie uriaşă, singur cu portarul.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova – Dinamo, Live Video, 21:00, DGS 1. Meci de foc! Oltenii vor să revină pe primul loc, iar ”Haita” atacă podiumul
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVasile Miriuță știe cum se va da lupta la titlu în România: „100%! Nu văd pe altcineva”
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNeverosimil: cu ce s-a pozat Marta Kostyuk, după ce a învins-o pe rusoaica Mirra Andreeva în finala de la Madrid
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Coșmar” pentru Leo Messi: Inter Miami a condus cu 3-0, dar a urmat un dezastru
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login