
-
Media: Fotbal Club, joi, 18:30, DGS 1
-
UEFA Europa League, tur preliminar. Paks – Corvinul, joi, 20:00, Digi Sport 1
Mijlocașul revine la clubul constănțean la doi ani de la momentul în care Farul l-a vândut la FCSB cu 850.000 de euro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Eduard Radaslavescu s-a întors la Farul
FCSB l-a cedat gratis pe Eduard Radaslavescu, dar va primi 50% dintr-un eventual viitor transfer. Mijlocașul a semnat un contract valabil trei ani cu Farul și a oferit o primă reacție, pentru site-ul oficial al clubului.
”Sunt foarte fericit să revin acasă. Mă întorc cu gânduri foarte bune, sperăm să ne îndeplinim obiectivele, să facem meciuri bune şi să fie un an bun. Normal că am emoţii, revin acasă după doi ani. Multe s-au schimbat pe aici, în bine, e cea mai frumoasă bază din România.
M-am reîntâlnit cu toată lumea de aici şi mă simt bine. Acasă e cel mai bine. Îmi doresc să revn la loturile naţionale, să fiu la fel de bun, să încânt pe toată lumea şi să câştigăm toate meciurile. Asta e obligatoriu, trebuie să fim cât mai sus şi să avem un an cât mai reuşit din toate punctele de vedere”, a declarat Eduard Radaslavescu.
Farul deschide noul sezon din SuperLigă
Farul joacă în primul meci al noului sezon din SuperLigă. Adversară este nou-promovata Unirea Slobozia.
Confruntarea are loc vineri, de la ora 18:30, în direct la Digi Sport 1, pe stadionul din Ovidiu.
Etichete: eduard radaslavescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAndrei Rațiu a fost lăudat în presa din Spania, după Rayo – Strasbourg 1-0! Cum l-a numit pe român
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăThomas Neubert a rupt tăcerea, după ce soția lui l-a ironizat pe Mirel Rădoi
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCătălin Cîrjan a spus-o fără remușcări, după ce a fost criticat dur pentru evoluțiile sale
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorinel Coman, întors din drumul către FCSB? Cosmin Contra a spus totul despre transferul fotbalistului
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login