-
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1
-
EFL Cup: Chelsea – Luton, joi, 21:30, DGS 3
Totuși, rezultatele obținute în acest sezon ar putea să o facă pe româncă să-și schimbe planurile.
Johanna Konta a îndemnat-o pe Sorana Cîrstea să continue în tenisul profesionist: ”Eu o susțin!”
Galerie Foto
Aflată pe locul 17 în clasamentul WTA înainte de US Open 2026, Cîrstea a primit un sfat important din partea unei foste adversare. Johanna Konta, fost număr 4 mondial, consideră că românca ar trebui să ia în calcul continuarea carierei dacă starea fizică și dorința îi permit.
Konta, care a fost adversara Soranei Cîrstea în circuitul WTA, a făcut o comparație cu situația lui Danielle Collins. Americanca a luat în calcul retragerea, însă rezultatele excelente au determinat-o să-și prelungească activitatea.
”Când ajungi în fazele finale ale carierei, există o anumită libertate care vine atunci când conștientizezi că sfârșitul e aproape.
Dacă asta funcționează și începi să ai rezultate mari, poate fi ușor să fii prins de moment și să vrei să îl prelungești”, a spus Johanna Konta, conform sport.ro.
Fosta jucătoare britanică a subliniat că decizia îi aparține în totalitate Soranei, însă nu vede niciun motiv pentru care aceasta să se retragă dacă se simte bine.
”Dacă e sănătoasă, dacă vrea să continue să înainteze pe acest val de succes pe care a reușit să îl producă în acest sezon, de ce nu? Eu o susțin”, a transmis Johanna Konta.
- 4 titluri WTA a cucerit Johanna Konta în întreaga carieră.
Johanna Konta: ”Sorana a jucat mereu cu foarte multă dragoste față de tenis”
Konta consideră că Sorana Cîrstea nu este genul de sportivă care să renunțe la tenis din cauza lipsei de pasiune. Din contră, românca a demonstrat de-a lungul carierei că este extrem de atașată de ”sportul alb”.
”Niciodată nu va fi genul de jucătoare care se retrage pentru că nu îi place să joace, pentru că s-a săturat.
Cred că, dacă ar putea să joace pentru tot restul vieții, probabil că ar face-o”, a afirmat fosta jucătoare britanică.
Cred că decizia va fi făcută în jurul intensității dorinței sale de a-și începe noul capitol în viață”, a mai spus Konta.
Sorana Cîrstea s-a mutat în Dubai
În ultimii ani, Sorana Cîrstea și-a împărțit timpul între România și Emiratele Arabe Unite. Sportiva s-a mutat la Dubai, unde beneficiază de condiții bune pentru pregătire, dar și-a stabilit rezidența la Abu Dhabi.
”Da, așa este, m-am mutat la Dubai. Mi-am luat rezidența la Abu Dhabi, dar locuiesc la Dubai.
Mereu mi-am dorit să locuiesc și în țară, dar și în afară, mai ales că sportul practicat de mine presupune să fii mereu plecat”, a povestit Cîrstea.
Planul româncei este să împartă cât mai mult timpul între România și străinătate, însă programul foarte aglomerat din circuitul WTA nu îi permite întotdeauna acest lucru.
Pentru moment, Sorana Cîrstea rămâne concentrată pe tenis. Iar dacă rezultatele continuă la același nivel, planul retragerii la finalul lui 2026 ar putea ajunge din nou în centrul unei dezbateri.
Etichete: tenis , sorana cirstea , johanna konta , retragere sorana cirstea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAC Milan i-a găsit înlocuitor lui Luka Modric: 100.000.000 de euro!
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOlimpiu Moruțan a spus care e obiectivul Rapidului, după ce a dat 3 pase decisive în 4-3 „U” Cluj
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOnea a spus a cui e victoria, după ce a decis „thriller-ul” U Cluj – Rapid 3-4: „În primul rând”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă ”nebunia” din ”U” Cluj – Rapid, Daniel Pancu a spus cine crede că va câștiga titlul: ”E mult prea puternică”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login