Connect with us

Alte Sporturi

E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr!

  • Liga 2: Corvinul – Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid – Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

De la acel moment, foarte mulți fotbaliști din Europa au ales să plece în campionatul Arabiei Saudite. Acum, a venit rândul conducătorilor să urmează acest traseu.

Fernando Hierro va fi noul director sportiv al celor de la Al-Nassr

Fernando Hierro a scris istorie la Real Madrid în postura de jucător, acolo unde a jucat nu mai puțin de 601 meciuri și a reușit să câștige, printre altele, 3 trofee UEFA Champions League.

Spaniolul s-a retras în 2005, iar Hierro a fost inclusiv antrenor secund la Real Madrid în perioada 2014 – 2015. În 2022 a devenit directorul sportiv al celor de la Chivas, iar acum a ales să schimbe echipa.

Conform celor de la Relevo, Hierro s-a înțeles cu cei de la Al-Nassr și va deveni noul director sportiv al echipei.

Conversațiile au început în urmă cu câteva săptămâni, iar cele două părți au ajuns la un acord. Hierro a ajuns la Riad în urmă cu câteva zile pentru a semna contractul.

Fernando Hierro și Fani Stipkovic nu au avut decât 12 invitați la nuntă

Galerie Foto

Deși Hierro și Stipkovic și-ar fi permis o petrecere cu fast, la care să participe sute de invitați, aceștia nu au chemat decât 12 persoane la ceremonia din Guadalajara, unde fostul fundaș activează ca director sportiv la Chivas. 

Pe lângă presa sportivă, Stipkovic cochetează și cu lumea modellingului și are o avere estimată la 5 milioane de euro. De partea celalată, Hierro a strâns zeci de milioane din fotbal. 

“N-am avut timp să organizăm o petrecere așa cum ne-am fi dorit, cu toți membrii familiei și prietenii noștri. De asta am decis că o vom face, dar doar pentru noi, ca o încoronare a iubii noastre.

A fost ceva intim, mic, fără spectacol. Dar un pas prin care s-a formalizat noua familie. Ar fi fost mulți cu care am fi dorit să împărtășim această zi, dar din moment ce n-a fost posibil am făcut ceva mic, pentru noi și copilul nostru”, a spus soția lui Hierro, citată de AS.com

Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , al nassr , fernando hierro


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi