
Mihai Stoichiță este însă de părere că România nu trebuie subestimată la EURO 2024. Oficialul Federației are încredere în elevii lui Edi Iordănescu și a spus că tricolorii nu se vor face de râs în fața Ucrainei.
Acesta a făcut și o comparație cu naționala Scoției, care a fost învinsă categoric de Germania, cu scorul de 5-1, în primul meci al Campionatului European.
”Băieții au poftă de joc, poftă de antrenament. E important. Am înțeles că am fost trecuți pe ultimul loc, dar nu cred că suntem mai slabi decât scoțienii. Surprinzător totuși cu Germania. De ce am judeca naționala noastră după meciuri amicale? Dacă faci paralele, stai să te gândești.
Ungaria, care e bine cotată, pierde cu Elveția, pe care noi am învins-o. Unde e adevărul în fotbal? O să îmi spuneți că jucăm cu echipe puternice. Eu mi-aș pune o mare întrebare: oare eu nu sunt puternic? Dacă avem oscilații, asta e altceva. Dacă ei vor fi concentrați, pot fi învingători. Dacă vom reuși să nu avem sincope, nu vom avea probleme.
Burcă a răspuns la toate exercițiile. Nu mai sunt probleme medicale. Își dorește mult să joace. Fotbalul e ca mersul pe bicicletă, nu se uită. S-a pus accent pe dezvoltare și pe finalizare. Nu o să fim noi campioni europeni, dar o figură frumoasă o să facem!”, a spus Mihai Stoichiță, la digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăVerdictul marii campioane a României despre cazul Ana-Maria Bărbosu: ”Nu va mai face sport”
Conform regulamentelor antidoping, sportivii de performanță sunt obligați să anunțe în aplicația ADAMS domiciliul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăMinistrul Radu Miruță, noi informații despre situația Stelei: ”Sunt șanse mari să se realizeze parteneriatul” / ”Pot fi mai multe entități care să sponsorizeze echipa”
După ani în care echipa a rămas blocată în Liga a 2-a, există acum...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăJannik Sinner, la un singur pas de prima finală de la Madrid
Jannik Sinner, care nu a atins niciodată finala la Madrid, s-a impus după aproape...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăPremieră istorică pentru mezinul Volkswagen
Așadar, la trei ani după ce prezenta conceptul ID.2all, readucând în discuție ideea de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login