
Antrenorul strânge rândurile, mai ales că Oțelul este angrenată într-o luptă acerbă pentru play-off. Gălățenii ocupă locul 4, dar au un meci mai puțin disputat, chiar împotriva unei rivale la primele locuri, CFR Cluj.
Dorinel nu vrea să vadă teamă la jucătorii lui
Antrenorul Oțelului a trecut peste înfrângerea din fața liderului și își avertizează jucătorii că așteaptă o victorie la partida de pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, de duminică. Dorinel speră ca jucătorii să arate ambiție și să repare ce nu a mers la Cluj.
”Nu cred că dacă cineva se teme, poate juca fotbal. Băieții nu au motiv să nu continue, sezonul trecut am avut mai multe egaluri și nu s-au temut absolut deloc. Acum trebuie să se ambiționeze, să câștige meciul de acasă. Mai ales că urmează un program greu, cu meciuri peste meciuri. Până la finalul lui decembrie, până să se termine sezonul regulat, noi trebuie să adunăm cât mai multe puncte și vedem apoi unde suntem”, a precizat Dorinel Munteanu, citat de publicația sportgalati.
Nu au scăpat de problemele financiare
Cea mai mare bătaie de cap a lui Dorinel Munteanu o reprezintă problemele financiare ale clubului. Chiar dacă jucătorii nu au părut deloc afectați și au jucat la intensitate toate meciurile, totuși antrenorul recunoaște că aceste dificultăți nu îi ușurează viața pe malul Dunării.
”Avem oameni care ne ajută, dar avem restanțe. Trebuie să rezolvăm cât mai repede aceste probleme și să avem asigurate toate condițiile necesare”, a mai precizat Munteanu.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDinamo – Universitatea Craiova 5-1. ”Câinii” au făcut instrucție cu oltenii, care se pregătesc de Champions League
25.07.2026, 22:38 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrima reacție de la Dinamo, după umilința aplicată Universității Craiova
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPleacă de la Rapid la doar un an de la transferul de 900.000 de euro
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză! Alexandru Crețu a spus cine a făcut diferența, după ce Craiova a luat cinci goluri de la Dinamo
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login