-
Baraj Liga 2: Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Germania – Portugalia, miercuri, 22:00, DGS 1
Julian Alvarez a alunecat în momentul execuţiei şi golul său a fost anulat de arbitrajul video pentru că a atins mingea cu ambele picioare, lucru interzis de regulament. Totuși, dubla atingere nu s-a văzut clar în imaginile oferite în timpul jocului, iar cele oferite de UEFA ulterior au adâncit scandalul.
Diego Simeone, după ce IFAB a schimbat regulamentul: ”Ne simțim indignați. S-a întâmplat ceva ce nu înțelegem. Și ei bine, nu va fi înțeles vreodată”
Noua prevedere constă în faptul că, în situația în care un jucător atinge neintenționat balonul de două ori, așa cum a fost cazul lui Alvarez, care a alunecat, iar mingea intră în poartă, lovitura de pedeapsă se va repeta, nu se va mai anula, ca până acum.
Dacă mingea nu trece de linia porții, se va acorda indirectă pentru echipa adversă.
Diego Simeone, antrenorul lui Atletico Madrid, a avut o reacție dură în urma deciziei luate de IFAB.
”Ne simțim indignați. S-a întâmplat ceva ce nu înțelegem. Și ei bine, nu va fi înțeles vreodată. În acel moment, mergeam pentru că nu mă uitam la loviturile de departajare. Și când am văzut că era gol, ei bine, gol.
Și dintr-o dată, am văzut că nu era și am întrebat ce s-a întâmplat. Și ei bine, mi-au spus că a atins mingea de două ori. Și când mi-au spus că a atins mingea de două ori, am spus, ei bine, da, trebuie să fi atins mingea de două ori.
Când te duci să vezi meciul și vezi că nu a atins mingea, e greu.”, a spus Simeone, potrivit marca.com.
FOTO Cadru cu cadru, penalty-ul anulat al lui Julian Alvarez
Galerie Foto
IFAB schimbă regulamentul în cazul penalty-urilor! Nu se mai anulează golul, dacă executantul atinge neintenționat mingea de două ori
Regula va intra în vigoare la întrecerile care încep după 1 iulie 2025.
”Aceasta este o situație neobișnuită și, întrucât nu este reglementată direct de Legea 14, arbitrii optează, pe bună dreptate, să penalizeze executantul pentru că a jucat mingea a doua oară înainte ca aceasta să fie atinsă de un alt jucător.
Apoi acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse sau, în cazul loviturilor de departajare, înregistrează lovitura ca ratată”, a transmis organizația care se ocupă de regulamentul din fotbal.
VIDEO Rezumat Atletico Madrid – Real Madrid 1-0 (2-4 d.l.d.)
Etichete: real madrid , atletico madrid , diego simeone , julian alvarez , penalty julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA explicat de ce i-a acordat lui Rodri trofeul de ”Jucătorul Turneului” la Cupa Mondială
Decizia FIFA de a nu-i acorda lui Lionel Messi trofeul pentru ”Jucătorul Turneului” după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDupă 34 de ani, Corvinul revine în SuperLiga cu o victorie spectaculoasă
Hunedorenii au controlat prima repriză și au avut mai multe ocazii importante. Pîrvulescu a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
În acea perioadă, transferurile fotbaliștilor români în străinătate depindeau de aprobările venite de la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăApariție-surpriză în loja lui Dan Șucu la Rapid – Sepsi. Invitata care a atras toate privirile pe Giulești
Jucătoarea de tenis, aflată la ultimul sezon al carierei, a urmărit confruntarea din loja...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login