
Şi noi am crezut că e penalty, aşa cum am văzut noi din teren. Nu avem ce să facem, dacă el aşa a decis. E o grupă în care se poate întâmpla orice, echipele îşi joacă şansa. Mergem mai departe, avem şi meciul retur cu ei, avem o întreagă campanie în faţă. Facem tot ce putem să terminăm campania şi să ne calificăm”, a declarat Denis Drăguş, pentru AntenaSport, după România – Bosnia 0-1.
Rezumatul partidei România – Bosnia 0-1:
Ianis Hagi, prima reacţie după România – Bosnia 0-1
Ianis Hagi a avut o primă reacţie după ce România a pierdut partida cu Bosnia, scor 0-1. România a avut mai multe ocazii de a marca, dar lipsa de inspiraţie a lui Drăguş şi intervenţiile portarului bosniac au păstrat scorul în avantajul oaspeţilor.
„Ei au avut o ocazie, au dat gol, noi am avut 7, n-am dat, aici se rezumă rezultatul. Orice echipă care are avantaj în deplasare face orice, în limita fair-play-ului, şi noi dacă eram la ei, la fel procedam. Părerea mea e că trebuie să lase acel 50-50, cum lasă la ei, să lase şi la noi. În a doua repriză, am fost mai agresivi, ne-am câştigat duelurile, dar totuşi nu ne-a permis să ne câştigăm duelurile mereu, nu mi se pare corect.
Per total, cum am zis, noi am avut şapte ocazii şi nu am dat gol, ei au avut una.
(A fost penalty) Nu ştiu, nu am văzut faza de pe teren. Cei de pe partea celalaltă au zis că e penalty, s-a văzut la VAR, nu s-a dat, trebuie să mă uit după”, a declarat Ianis Hagi, pentru AntenaSport, după România – Bosnia 0-1.

Alte Sporturi
Nissan Kicks vine în Europa cu e-POWER
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de secunde în urmăA scris istorie în America și a refuzat România: ”Am cerut explicații”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăDecizia de urgență luată de Florentino Perez, după ce Vinicius și Mbappe au provocat un scandal imens în Spania
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Nu vrea să audă de așa ceva!” Motivul pentru care Marcel Răducanu rămâne în Germania
Fostul mare mijlocaș ofensiv al Stelei București are 71 de ani și a rămas...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNissan Kicks vine în Europa cu e-POWER
Pentru publicul european, numele este încă relativ puțin cunoscut, însă Kicks nu este nicidecum...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login