-
Europa League: Hoffenheim – FCSB, joi, 19:45, DGS 1
-
Europa League: Rangers – Tottenham, joi, 22:00, DGS 2
În urma rezultatului din Germania, FCSB a ajuns la 11 puncte și, înaintea partidelor care încep la ora 22:00, ocupă locul 7. Chiar dacă nu este deocamdată calificată matematic în faza eliminatorie, potrivit statisticienilor, campioana României nu mai poate coborî mai jos de poziția a 24-a.
Darius Olaru, după ce FCSB a obținut calificarea în play-off: ”Trebuie să ne gândim că dacă vrem să obținem ceva trebuie să fim acolo în primele 8”
La finalul partidei, Darius Olaru a avut un mesaj clar pentru colegii săi în ciuda faptului că echipa și-a asigurat calificarea în play-off.
De asemenea, căpitanul ”roș-albaștrilor” a spus cum au pregătit acest meci, dar și ce a însemnat atât pentru el, cât și pentru colegii săi prezența miilor de suporteri români pe stadionul din Germania.
”Ne-am calificat, gata? Nu știam. Mă bucur că ne-am calificat, voi știți mai bine. Eu mă gândeam la victorie ca să fim siguri de calificare. Am arătat că ne putem ridica la nivelul lor și nu am pierdut.
A fost o situație bună la Șut. A ratat, la fotbal se mai întâmplă să ratezi. Mă bucur că am făcut un rezultat bun. Știam că este un adversar agresiv, că fac un presing avansat. Am încercat să jucăm cât mai mult în spatele lor, să recuperăm mingi. Acesta a fost jocul și mă bucur că ne-am calificat.
N-am fost neapărăt vârf. Am fost un vârf fals. Așa s-a decis, așa m-au pus antrenorii să joc și încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Eu am mai spus-o. Trebuie să ne gândim că dacă vrem să obținem ceva trebuie să fim acolo în primele 8.
Sincer m-am simțit ca acum 5-6 luni când am venit aici cu naționala. Am simțit că am jucat ca acasă și că au venit în număr atât de mare. Îi mai așteptăm și la următoarele deplasări. Mă bucură faptul că le-am făcut o bucurie. Înseamnă că am făcut ceva pentru echipă și trebuie să continui la fel pentru a ajuta.
Cheia a fost grupul, am încercat să ne ridicim la nivelul lor prin agresivitate. Am știut să alergăm unul pentru altul. Mai avem în 10 zile încă 3 meciuri. Suntem pregătiți. Trebuie să încheiem anul cu bine pentru a ne fi mai ușor în viitor.”, a spus Darius Olaru la flash-interviu.
Galerie Foto
VIDEO Rezumatul partidei Hoffenheim – FCSB 0-0:
Clasamentul din Europa League, înaintea partidelor din etapa a 6-a, care încep la ora 22:00
Programul complet al FCSB-ului în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport
- 26 septembrie – FCSB – FC RFS 4-1
- 3 octombrie – PAOK FC – FCSB 0-1
- 24 octombrie – Rangers FC – FCSB 4-0
- 7 noiembrie – FCSB – FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie – FCSB – Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB 0-0
- 23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB – 19:45
- 30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00
Etichete: darius olaru , video hoffenheim fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCsikszereda, sprijin de la Sepsi în partida cu FCSB! Ciucanii vor să întoarcă favoarea: ”Încercăm să-i ajutăm”
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLucian Filip, după ce FCSB a pierdut cu Csikszereda: ”Am dus lipsă”. Ce a spus despre venirea unui antrenor
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a făcut anunțul despre Elias Charalambous, imediat după Csikszereda – FCSB! ”Am aflat”
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA plecat de la FCSB după 6 ani! Toni Petrea, luat prin surprindere: „Un profesionist”
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login