FCSB s-a impus cu 4-0 împotriva lui UTA Arad în etapa a 14-a din SuperLiga României. După ultimele rezultate negative ale roș-albaștrilor, victoria a venit în sfârșit, iar campioana en-titre a dominat partida de la un capăt la altul.

Daniel Bîrligea, din nou decisiv pentru FCSB: ”A fost o eliberare”
Daniel Bîrligea, autorul primului gol al meciului, a declarat după fluierul final că trăiește un moment de ”eliberare”, mai ales după ce marcase și în Europa League, în partida cu Bologna (1-2).
”Nu am cuvinte. A fost o seară frumoasă, am luptat cu toții și am luat cele trei puncte. Sperăm să ne revenim de la meci la meci. Încă nu m-am uitat la gol, am fost în vestiar. Am încercat și mingea s-a dus în poartă. Nu prea îmi vin șuturi de la distanță pentru că sunt mereu în careu.
Da, m-a ajutat și golul cu Bologna, pentru că aveam o frustrare că nu reușeam să înscriu. Era o frustrare dublă, pentru că nici echipa nu marca. A fost o eliberare, chiar dacă nu ne-a adus cele trei puncte”, a declarat Daniel Bîrligea la DigiSport.

Daniel Bîrligea: ”Deja ne gândim la Cupă și apoi la meciul din campionat”
Atacantul roș-albaștrilor a mai spus că echipa se concentrează acum pe duelul din Cupa României cu Gloria Bistrița-Năsăud, urmând ca apoi gândurile să se îndrepte spre confruntarea din campionat cu Universitatea Cluj.
”Acum avem o victorie care ne dă trei puncte. Deja ne gândim la Cupă și apoi la meciul din campionat. Am luptat cu toții și ne-am dat seama că aceste trei puncte erau vitale.
Au fost și până acum meciuri din trei în trei zile, dar oboseala nu o punem în calcul. Sperăm să aducem o victorie. În acest moment ne concentrăm pe meciul cu U Cluj și pe ceea ce va veni după, dar Cupa este înainte de toate. Se poate lupta pe trei fronturi”, a adăugat Daniel Bîrligea.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Alte Sporturi
S-a decis și vrea să plece de la Real Madrid
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăIonuț Lupescu a dat verdictul, după primul meci al lui Gică Hagi la naționala României: ”Cu adevărat important”
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăSe negociază transferul lui Răzvan Sava! Portarul e dorit de Dinamo, Rapid și CFR
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăS-a decis și vrea să plece de la Real Madrid
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăAntrenor pentru CFR Cluj! Varga: ”E român”. Se pregătește o surpriză de proporții
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login