Connect with us

Alte Sporturi

Dani Coman a intrat în direct și i-a anunțat „sentința”, după Argeș – Petrolul: „Nu mă interesează”

Dani Coman a intrat în direct și i a anunțat "sentința", după Argeș Petrolul: "Nu mă interesează"

  • SuperLiga: DinamoUniversitatea Craiova, sâmbătă, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: FarulCorvinul, sâmbătă, 17:30, DGS 1

Oficialul argeșenilor a transmis că Ricardo Matos (26 de ani) va fi amendat pentru eliminarea din minutul 43, când l-a lovit cu cotul pe Paul Papp (36 de ani). De asemenea, Dani Coman a vorbit și despre transferuri, dar și despre jocul echipei.

Dani Coman a anunțat că Ricardo Matos va fi amendat, după eliminarea din FC Argeș – Petrolul

„Un roșu clar, nu avea voie să facă astfel de gest. Eu cred că a fost roșu fără discuții, chiar dacă nu lovește în zona feței, cum s-a prefăcut Papp. Unii trăiesc din asta, nu mai dăm nume. Mă refer la români.

Mi-a fost teamă pentru că a fost o primă repriză bună. Am controlat jocul, a fost un joc pe care-l aveam la discreție. După acel roșu lucrurile s-au schimbat. Vreau să-i felicit pe băieți.

Și eu mi-am plătit amenda singur când am fost suspendat, așa își va plăti și el amenda. Nu doar cea care va fi de la Comisii (n.r. Comisia de Disciplină). Nu mă interesează dacă a recunoscut, nu trebuia să facă asemenea gest”, a declarat Dani Coman, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La interviul de după meci, Ricardo Matos și-a asumat greșeala făcută și le-a cerut scuze coechipierilor săi pentru eliminare.

  • Unicul gol al meciului FC Argeș – Petrolul a fost marcat de Robert Moldoveanu (min. 17)

VIDEO Cartonașul roșu primit de Ricardo Matos la FC Argeș – Petrolul, în urma duelului din careu cu Paul Papp

VIDEO Cartonașul roșu primit de Ricardo Matos la FC Argeș – Petrolul, în urma duelului din careu cu Paul Papp

Dani Coman a anunțat noi transferuri la FC Argeș! Nu este mulțumit de jocul echipei

„Jucători i-am adus. A plecat Bettaieb și am adus 4 jucători. O să mai vină jucători. Nu e vorba de sperietoare. Nu putem lua jucători cu salarii foarte mari pentru că avem un buget de la care nu mă abat. Avem salariile la zi. Nu trebuie să dau salarii de 15.000 și să am datorii. Prefer să le dau salarii decente, au bonusuri.

Nu-i aduc lui Bogdan Andone jucătorii, îi aduc lui FC Argeș. Putem să luăm jucători, dar nu vreau doar de dragul de a lua. Eu nu sunt adeptul să aduc 10 jucători, prefer să aduc 3-4 jucători. Nu sunt mulțumit de nivelul echipei, îmi doresc mai mult”, a mai spus Coman, la Digi Sport.

FC Argeș se duelează cu Csikszereda în etapa a 3-a din SuperLiga României. Partida este programată vineri, 31 iulie, de la ora 18:30 și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1.

  • Toate partidele din sezonul 2026-2027 din SuperLiga României vor putea fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și din Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

VIDEO REZUMAT FC Argeș – Petrolul 1-0, în etapa a 2-a din SuperLiga României

VIDEO REZUMAT FC Argeș – Petrolul 1-0, în etapa a 2-a din SuperLiga României

Etichete: dani coman , fc arges – petrolul , ricardo matos , eliminare matos , reactii arges petrolul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi