-
Media: Fotbal Club, vineri, 19:30, DGS 1
-
SuperLiga: Sepsi – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1
”Bursucul” este deranjat de faptul că în presă au existat informații potrivit cărora ar urma să încaseze o primă de 50.000 de euro dacă îi va califica pe ardeleni în Conference League.
Dan Petrescu a spus înaintea partidei FCSB – CFR Cluj că nu va primi un bonus de 50.000 de euro dacă va ajunge cu echipa în cupele europene
CFR Cluj începe etapa a noua din play-off pe locul trei, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova. Ardelenii mai au de înfruntat FCSB, în deplasare, în duelul la finalul căruia roș-albaștrii vor primi titlul, dar și Farul pe teren propriu. Dan Petrescu a vorbit despre această primă partidă la conferința presă și ”s-a aprins”, după ce a fost întrebat dacă va avea un bonus de 50.000 de euro, în cazul în care CFR Cluj va prinde un loc în preliminariile Conference League.
”E bine că mi-ai pus întrebarea asta. Mi-am dat cuvântul de onoare. Cum puteam să cer o primă eu, care am venit de trei zile aici? Să iau munca altora care au fost aici un an de zile? Doamne ferește! N-am nicio primă pentru acest campionat. Eu am semnat de la 1 iunie, acum doar am venit să ajut.
Indiferent ce se va întâmpla, nici merite, nici nemerite nu pot să-mi iau prea multe. Nu am nicio primă, niciun euro, niciun leu, indiferent pe ce loc voi termina”, a declarat Dan Petrescu.
Dan Petrescu susține că antrenează gratis până în vară
Dan Petrescu a spus când a fost prezentat că înțelegerea semnată cu CFR Cluj va intra în vigoare în luna iunie. Până atunci va antrena gratis. A acceptat această propunere pentru că Neluțu Varga i-a spus că nu poate să găsească un antrenor cu licența PRO doar pentru trei etape, așa că a decis să-și scurteze vacanța și să se apuce de treabă.
”Contractul meu cu banii începe din sezonul următor. Sper să aibă jucătorii o primă și să fie bine pentru ei. Eu în niciun caz nu am și nu voi lua, asta e 100%. Ceilalți antrenori merită, cei de dinainte, dacă se va atinge obiectivul, pentru că au muncit foarte mult. Eu am venit de două săptămâni, ce pot să spun eu?”, a mai spus Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB.
- Partida dintre FCSB și CFR Cluj este programată pe 11 mai (sâmbătă), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Etichete: dan petrescu , fcsb cfr cluj , dan petrescu cfr cluj , dan petrescu prima cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăCe prime au jucătorii lui Dinamo pentru un succes cu FCSB
Formațiile din SuperLiga au luat o pauză de două săptămâni, din cauza meciurilor echipelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăGigi Becali și Valentin Ceaușescu, surprinși la aceeași masă. Cum îl descrie Gică Hagi pe fiul fostului dictator, în cartea sa
Gică Hagi și-a adunat toate amintirile într-o autobiografie de excepție, care oferă publicului o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăA cunoscut-o pe Anca Alexandrescu în tinerețe și Gigi Becali dă acum din casă: ”I-am zis să nu-și mai pună rochie”
Gigi Becali nu a fost dintotdeauna în conflict cu Anca Alexandrescu. Cei doi au...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăÎncă un club din Superliga a ajuns într-o situație financiară îngrijorătoare. Datoriile totale au trecut de 27 de milioane de lei
Documentele oficiale arată că echipa se confruntă cu un deficit financiar major, iar situația...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login