Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Hagi merită din plin să fie noul selecţioner al echipei naţionale a României şi speră ca el să fie alesul Federaţiei Române de Fotbal.
”Merită din plin”
“Normal că Hagi este o opţiune bună pentru postul de selecţioner, sută la sută. Cred că nu e persoană din România care să spună că el nu e persoana potrivită. Nu are nimeni ce să zică împotriva lui Hagi.
El a demonstrat şi ca jucător, şi ca antrenor. Merită din plin. Sper să fie el alesul şi el să vrea. Nu ştiu dacă vrea, eu mi-aş dori“, a afirmat Petrescu, prieten şi fost coleg cu Gheorghe Hagi la prima reprezentativă.
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a fost desemnat, miercuri, prima opţiune pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a României de către Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal. În perioada următoare conducerea FRF va demara negocierile cu Gheorghe Hagi.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.
Edi Iordănescu, mandat cu plusuri și minusuri
În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa naţională a înregistrat, în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.
După o campanie în Liga Naţiunilor, în 2022, care a reprezentat o etapă de pregătire a preliminariilor pentru EURO 2024, FRF a decis continuarea colaborării cu Iordănescu, iar în campania de calificare pentru turneul final din Germania echipa naţională a încheiat pe primul loc, neînvinsă, şi cu doar 5 goluri primite în cele 10 partide.
La turneul final al EURO 2024, sub conducerea lui Edward Iordănescu, România a câştigat grupa, depăşind Belgia, Slovacia şi Ucraina. În primul meci al turneului final, tricolorii au reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale şi europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.
Sursa: Agerpres
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit! Ce l-a lăsat fără cuvinte în meciul cu Oțelul: ”Asta le-am spus prima dată când am deschis gura”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNumit “cerșetor” în România, Doroftei s-a întors în țară și vrea să “rupă norii” cu noua afacere: “M-au înnebunit cu telefoanele”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLeicester – Chelsea, LIVE VIDEO, 14:30, Digi Sport 1 / Arsenal – Nottingham Forest, LIVE VIDEO, 17:00, Digi Sport 2
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAC Milan – Juventus LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 2. Cele două echipe sunt ”vecine” de clasament
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login