”Pancone” a revitalizat-o pe formația din Gruia, iar rezultatele sunt de partea sa. Cu toate acestea, presiunea este în continuare pe umerii acestuia, CFR fiind angrenată în lupta la titlu.
Actualul antrenor a explicat în cadrul unei emisiuni cât de repede se schimbă percepția în fotbal, mai ales la echipele cu pretenții.

Acesta a dat exemplul unui mesaj primit de la Dan Petrescu, o legendă a grupării finanțate de Ioan Varga, cu experiență importantă în cariera de antrenor.
Mesajul lui Petrescu pentru Pancu
Daniel Pancu a citit mesajul primit de la Dan Petrescu și a evidențiat ideea principală transmisă de acesta.
”La CFR Cluj poți să ai cele mai multe victorii la rând, când pierzi un meci, ești cel mai prost”, ar fi fost mesajul ”Bursucului” pentru Pancu, conform Digi Sport.
Cu Daniel Pancu principal, CFR a câștigat 12 din ultimele 13 meciuri din SuperLiga, singura sincopă fiind înfrângerea contra rivalei U, scor 2-3, în prima rundă din play-off.

În acest moment, CFR se clasează pe locul 4, cu 30 de puncte acumulate, cu trei mai puține decât liderul.
Dan Petrescu, operat de urgență
Dan Petrescu trece din nou prin momente dificile. Acesta a fost operat de urgență la gât acum două săptămâni și, potrivit informațiilor apărute, intervenția nu a fost una ușoară.
Tehnicianul în vârstă de 58 de ani se confrunta de mai mult timp cu probleme de sănătate, motiv pentru care a decis să se retragă din activitate după despărțirea de CFR Cluj, în august 2025. În ultimele luni, a stat departe atât de fotbal, cât și de aparițiile publice.
În urma agravării stării sale, medicii au hotărât că o intervenție chirurgicală este necesară. Din fericire, operația a decurs bine, iar Petrescu se află acum în perioada de recuperare, potrivit Fanatik.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCu trei oferte pe masă, a plecat de la FCSB, dar nu se aștepta la ce avea să urmeze! Schimbă iar echipa în vară?
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlexander Zverev și momentul de neuitat de la ATP Madrid: ”E un lucru mai puțin obișnuit”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăWalter Zenga i-a propus doi jucători lui Cristi Chivu: ”Acum i-aș aduce!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLa 20 de ani de când Zinedine Zidane l-a lovit pe Marco Materazzi, a spus totul: ”E vina mea”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin


You must be logged in to post a comment Login