
-
SuperLiga: Voluntari – FCU Craiova, marți, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Dinamo, marți, 19:30, DGS 1
”Diavolii roșii” au condus cu scorul de 3-0, dar au fost egalați în prelungirile partidei, iar meciul a fost decis la loviturile de departajare.
Antony: ”Am reacționat la provocări în încercarea firească de apărare a clubului meu”
Antony a fost protagonistul unui moment rușinoș la finalul partidei. După ce United s-a calificat în finală, brazilianul și-a pus mâinile la urechi și a râs în fața adversarilor, transmițându-le că i-a redus la tăcere.
Fanii l-au criticat dur, iar unii l-au numit ”cel mai jenant jucător din istoria fotbalului”. Replica brazilianului nu s-a lăsat așteptată.
”Coventry a demonstrat de ce a ajuns în semifinală. Ne-am dorit calificarea în finală pentru fanii noștri și am reușit.
Felul în care fanii noștri au fost tratați de jucătorul lor nu a fost frumos. Eu, în acel moment, am reacționat la provocări în încercarea firească de apărare a clubului meu!”, a transmis Antony pe rețeaua de socializare X.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cum l-au numit suporterii pe Antony, după gestul la adresa jucătorilor lui Coventry
Gestul lui Antony a fost unul extrem de discutat, în condițiile în care Manchester United a cedat un avantaj de 3 goluri în fața unei formații din eșalonul secund și a fost aproape să piardă calificarea.
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar comentariile l-au ”năucit” pe Antony.
”Cel mai jenant jucător din istoria fotbalului”, ”Jenant, lipsit de clasă”, ”Felicitări, ei joacă în Championship” și ”Omul e un jucător de Sunday League care a costat 90 de milioane de euro” sunt doar câteva dintre acestea.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: cupa angliei , manchester united , coventry , antony
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăPrima veste proastă pentru Luis Enrique! Va rata meciul retur cu Bayern Munchen
Paris Saint Germain și Bayern Munchen au oferit unul dintre cele mai spectaculoase partide...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăMilionarul Ioan Niculae se căsătoreşte cu o femeie cu 23 de ani mai tânără. Cine este Vera, viitoarea soţie
Milionarul Ioan Niculae a decis să se căsătorească din nou. El merge la Altar...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăComparație Cristi Chivu – Luis Enrique, după PSG – Bayern 5-4: ”Dacă ar fi fost în locul lui, nu l-am fi distrus?”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăBorna stabilită de Jannik Sinner, după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Madrid
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login