-
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Patronul echipei a confirmat mutarea cu puțin timp înainte de meciul cu Hermannstadt, scor 0-2, iar jucătorii roș-albaștrilor au aflat și ei în aceeași zi.
Siyabonga Ngezana l-a numit „legendă” pe Marius Baciu, noul antrenor de la FCSB
Siyabonga Ngezana s-a numărat printre jucătorii de la FCSB care au oferit declarații după meci, iar una dintre întrebări a fost legată și de noul antrenor.
Sud-africanul de 28 de ani a spus că îl cunoștea deja dinainte de această numire pe Marius Baciu și l-a elogiat pe fostul fundaș central pentru cariera lui.
„Da, și noi, jucătorii, așteptăm să îl întâmpinăm pe noul antrenor. A fost o legendă, nu este un nume nou la echipa asta, așa că eu cred că ne vă ajuta. Așteptăm să învățăm lucruri noi de la el și vom munci din greu pentru a ne califica”, a declarat Siyabonga Ngezana.
Marius Baciu a jucat pentru Steaua București în perioada 1996 – 2002. După cei șase ani petrecuți în Ghencea, a plecat pentru prima dată în străinătate, în Franța, la Lille.
Alături de roș-albaștri, Marius Baciu a cucerit de trei ori campionatul și de două ori Cupa României și a jucat 140 de meciuri. La un moment dat, a devenit căpitanul „Militarilor”.
De altfel, Gigi Becali a declarat la Fotbal Club că trecutul roș-albastru al lui Marius Baciu a cântărit foarte mult în decizia de a-l numi noul antrenor principal al echipei.
Video cu interviul integral al lui Siyabonga Ngezana, după Hermannstadt – FCSB 2-0
Marius Baciu debutează la FCSB în meciul cu FC Botoșani, din preliminariile UEFA Conference League
Marius Baciu va prelua echipa marți, când va conduce primul antrenament. Cinci zile mai târziu, va debuta într-un meci extrem de important, semifinala barajului pentru play-off-ul UEFA Conference League.
Contractul său este valabil până la finalul sezonului următor, conform anunțului făcut de Gigi Becali după Hermannstadt – FCSB, în direct la Fotbal Club.
Meciul FCSB – FC Botoșani se joacă duminică, pe 24 mai, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Clasamentul final în play-out
- 1. UTA Arad – 39 p.
- 2. FCSB – 37 p.
- 3. Oțelul – 35 p.
- 4. FC Botoșani – 33 p.
- 5. Csikszereda – 33 p.
- 6. Petrolul – 25 p.
- 7. Farul – 25 p.
- 8. Hermannstadt – 25 p.
- 9. Unirea Slobozia – 22 p.
- 10. Metaloglobus – 16 p.
Video cu rezumatul meciului Hermannstadt – FCSB 0-2
Etichete: marius baciu , antrenor fcsb , hermannstadt fcsb , siyabonga ngezana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăCum l-a numit Ngezana pe Marius Baciu, după ce a aflat că este noul antrenor de la FCSB
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăPreședintele lui Inter, fără niciun dubiu în privința lui Cristi Chivu
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăAlertă pentru Spania! Lamine Yamal, probleme înainte de Cupa Mondială
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăMarius Baciu debutează la FCSB în barajul cu FC Botoșani! Valeriu Iftime: „Nici nu știam dacă mai antrenează”
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login