
Năstase și cu mine schimbăm câteva mingi, iar Wendi (n.r: prietena lui Andre Agassi) se uită din dreptul fileului. Eu sunt nervos. Năstase e evident plictisit – până o vede pe Wendi.
– Hei, spune, asta e prietena ta, Snoopy? Chestia asta drăguță e prietena ta?
„E suficient de rău că-mi zice Snoopy, dar își mai permite să vorbească atât de lipsit de respect despre Wendi”
Mă opresc. Mă uit fix la Ilie Năstase. Îmi vine să-i dau una în nas românului ăstuia mare și prost, chiar dacă are cu jumătate de metru și patruzeci și cinci de kilograme mai mult decât mine. E suficient de rău că-mi zice Snoopy (n.r.: personaj de desen animat, reprezentând un câine din rasa beagle), dar își mai permite să vorbească atât de lipsit de respect despre Wendi.
S-a strâns o mulțime, cel puțin două sute de oameni. Năstase începe să joace pentru mulțime, spunându-mi iarăși și iarăși Snoopy, necăjindu-mă cu Wendi. Și eu care credeam că tatăl meu e necruțător.
În cele din urmă, aș vrea să am curajul să spun: ‘Domnule Năstase, mă faceți de râs, vă rog să vă opriți’. Dar tot ce pot să fac este să lovesc mai tare. Să lovesc mai tare. Apoi Năstase mai face o glumiță despre Wendi și asta a fost, nu mai suport. Îmi arunc racheta și plec de pe teren. ‘Să te ia naiba, Năstase’.
Tatăl meu se holbează cu gura deschisă. Nu e furios, nu e stânjenit – nu e capabil de stânjeneală și își recunoaște propriile gene când le vede în acțiune. Nu cred să-l mai fi văzut vreodată atât de mândru”, povestea Andre Agassi în cartea sa, „Open”.
Andre Agassi a participat în 2024 la un meci demonstrativ la Cluj, alături de soţia lui, Steffi Graf. Cuplul Graf-Agassi s-a confruntat cu perechea Simona Halep-Andrei Pavel. Steffi Graf a cucerit 22 de titluri de Grand Slam. Agassi a cucerit 8. Simona Halep are două turnee de Grand Slam, la Roland Garros şi Wimbledon. La conferinţa de presă de dinainte de demonstrativ, Agassi glumea că Ilie Năstase putea juca şi el la acest demonstrativ.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăCiprian Marica l-a avertizat pe Daniel Pancu
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCanada – Bosnia LIVE VIDEO (ora 22:00) Antena 1, AntenaPLAY). Primul meci de la Campionatul Mondial la Toronto
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Canada – Bosnia, duelul din prima etapă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCanada – Bosnia LIVE VIDEO (ora 22:00) Antena 1, AntenaPLAY). Primul meci de la Campionatul Mondial la Toronto
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Canada – Bosnia, duelul din prima etapă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFabulos: jucătorul cu procentaj maxim al paselor la Campionatul Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Coreea de Sud a învins Cehia, în al...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login