
Cristiano Ronaldo a clarificat, marţi, situaţia privind retragerea sa, afirmând că va agăţa ghetele în cui “în unul sau doi ani”, după ce a anunţat public că se va retrage în curând.
Atacantul portughez, autor a peste 950 de goluri în club şi în echipa naţională, a debutat în adolescenţă la Sporting în 2002 şi a declarat într-un interviu că se va retrage în curând pentru a petrece timp cu familia.
Cristiano Ronaldo, discurs despre eventuala retragere
Ronaldo şi-a prelungit contractul cu clubul saudit Al-Nassr până în 2027 în luna iunie, iar portughezul în vârstă de 40 de ani vizează şi Cupa Mondială de anul viitor, singurul titlu important care îi lipseşte din palmares. “Pentru mine, «în curând» înseamnă peste 10 ani… Nu, glumesc“, a declarat Ronaldo prin videoconferinţă în cadrul unui summit mondial privind turismul şi investiţiile organizat în Arabia Saudită.
“Mă bucur din plin de momentul prezent. După cum ştiţi, în fotbal, când îmbătrâneşti, lunile trec foarte repede. Mă simt foarte bine în acest moment. Marchez goluri, sunt la fel de rapid şi de agil.
Îmi face mare plăcere să joc în echipa naţională. Dar să fim sinceri. Când spun «în curând», mă refer probabil la un an sau doi”, a declarat Ronaldo.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăErling Haaland a spus totul despre organizatorii Cupei Mondiale, la o lună de la debutul competiției
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăȚinta lui Courtois! Thibaut a ieșit la atac după ce Belgia a fost eliminată dramatic de Spania la Cupa Mondială
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFiul lui Gabi Mureșan a transmis un mesaj, la două zile după moartea fostului fotbalist: „Campionul nostru”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRugby Nations Championship | Noua Zeelandă – Italia, ACUM pe Digi Sport 2. Programul etapei a doua
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login