-
SuperLiga: Botoșani – Petrolul, duminică, 16:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – FC Argeș, duminică, 19:00, DGS 1
La flash-interviul de după meci, Cristiano Bergodi (61 de ani), antrenorul celor de la U Cluj, a vorbit despre duelul din etapa următoare de la Craiova, care se va juca cu titlul pe masă! În cazul unei victorii, oltenii vor câștiga titlul.
- Unicul gol al partidei U Cluj – Rapid a fost marcat de Codrea, în minutul 17
Cristiano Bergodi a transmis că U Cluj va merge la Craiova fără presiune!
Tehnicianul italian a transmis că elevii săi nu vor avea presiune. De asemenea, Bergodi a transmis că toate gândurile se îndreaptă acum spre finala Cupei României, unde se vor duela tot cu Universitatea Craiova, pe 13 mai.
„Victoria asta ne aduce pe locul 2 și securizăm cupele europene. Apoi vedem finala Cupei și meciul cu titlul pe masă. Sunt clar mulțumit de atitudinea jucătorilor. Am controlat și meciul, puteam să închidem meciul din prima repriză. În a doua repriză cei de la Rapid au presat și am suferit.
Sperăm să putem să aducem aici Cupa. Am câștigat în 2023 cu Sepsi, contra lui U Cluj. Ne așteaptă un meci greu. Craiova a fost constantă, noi am venit pe parcurs. Miercuri avem acest meci, apoi mergem în Bănie fără presiune, sincer!
Sunt experiențe în cariera mea. E o amintire foarte frumoasă și la Rapid, dar și la Craiova. Am luptat cu titlul pe masă cu CFR. La Rapid am intrat în play-off, eram pe val. Munca unui antrenor trebuie analizată pe termen lung. M-au chemat și suporterii Rapidului, dar acum sunt la U Cluj”, a declarat Cristiano Bergodi, la finalul partidei cu Rapid.
VIDEO cu toate reacțiile după U Cluj – Rapid
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Urmează săptămâna decisivă pentru U Cluj și Universitatea Craiova! Ambele echipe se luptă pentru event
Primul duel de foc va fi la Sibiu, pe 13 mai, de la ora 20:00, în finala Cupei României. Partida va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport.
Apoi, weekend-ul viitor, cele două echipe se vor întâlni pe stadionul „Ion Oblemenco”, unde Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană în cazul unei victorii. Totuși, dacă acest lucru nu se va întâmpla, va urma ultima etapă a play-off-ului, când U Cluj se va duela cu Dinamo, pe teren propriu, iar gruparea din Bănie se va deplasa la Rapid.
- În cazul în care Universitatea Craiova și U Cluj termină sezonul la egalitate de puncte, oltenii au câștig de cauză grație punctajului superior din sezonul regulat
Clasamentul din play-off, după U Cluj – Rapid
VIDEO cu rezumatul partidei U Cluj – Rapid 1-0
Etichete: cristiano bergodi , u cluj rapid , craiova – u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăMirel Rădoi, fără victorie pe banca lui Gaziantep! Al treilea eșec consecutiv pentru antrenorul român
Mirel Rădoi a fost instalat oficial pe banca tehnică a celor de la Gaziantep...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăIonuț Radu, erou pentru Celta Vigo! Parade fabuloase cu Atletico Madrid și victorie uriașă pe Metropolitano
Ionuț Radu traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei și a demonstrat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăU Cluj – Rapid 1-0. Victorie importantă pentru ”șepcile roșii”! Titlul se poate decide etapa viitoare în Bănie
Echipele de start U Cluj (4-1-2-3): Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Capradossi, M. Gomes...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăCostel Gâlcă, după U Cluj – Rapid 1-0: ”I-am dominat în a doua repriză, dar n-am avut ocazii mari”
Unicul gol al partidei a fost marcat de Dorin Codrea, în minutul 17. În...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login