
Chiar dacă Săpunaru nu a menționat numele celui pe care îl dă în judecată, este vorba de Daniel Carciug, fostul director de marketing al clubului, oficial care este în conflict și cu suporterii din Giulești.
Cristi Săpunaru, supărat pe conducerea Rapidului
Fostul fundaș central se pregătea să ocupe un post în administrația clubului, în momentul în care a izbucnit scandalul cu alcoolul în vestiar, care a dus la despărțirea de Rapid. Mai ales că giuleștenii l-au adus pe postul promis lui Săpunaru pe italianul Mauro Pederzoli.
”E un subiect pe care l-am închis. Va fi un proces, se va vedea cine e vinovatul. E jignitor, dar așa s-a întâmplat. Nu sunt primul și nici nu cred că o să fiu ultimul care pleacă așa de la Rapid. Subiect închis. N-am să mai vorbesc de Rapid. Atâta timp că nu va discuta cineva despre mine, nici eu nu voi vorbi despre Rapid, pentru că nu vreau să creez nici vâlvă, n-am niciun interes.
Iubesc Rapidul, e echipa care am iubit-o de mic. Și atât. Cluburile te țin în puf, când nu au nevoie, când nu mai au nevoie, se dau la o parte și te-ai dus. Așa e peste tot, nu doar la Rapid”, a comentat Săpunaru, pentru Golazo.
Ce s-ar fi petrecut în vestiarul Rapidului după meciuri
Acuzat că aducea alcool după meciuri în vestiar, fostul căpitan al giuleștenilor a explicat cum ar fi arătat de fapt perioadele de la final de partidă.
”Rămâneam câte 10-12 jucători, stăteam și vorbeam exact despre meci. Nu vorbeam despre nimic altceva. Nu vorbeam de gagici, nu vorbeam de discoteci, de baruri. Au fost mulți prezenți acolo, știu și ei. Stăteam după meci, apoi mergeam acasă, nu ieșeam în oraș sau ceva, rămâneam la vestiare”, a declarat Săpunaru.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăAniversare la MrBit România: Ford Mustang, extrageri zilnice și surprize pentru jucători (P)
Promoția se desfășoară în perioada 1–30 septembrie 2026 și include 29 de extrageri zilnice,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăCel mai scump transfer al FCSB, OUT din prima echipă
Mijlocașul francez cu origini algeriene a ajuns la FCSB de la Sochaux, în schimbul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăCupa Mondială de baschet feminin 2026: SUA – Spania și Franța – Germania, duelurile pentru finală (P)
Raportul de forțe se vede și în oferta de pariuri baschet de la WINBET,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăPlecat de la Rapid, Borisav Burmaz a fost prezentat oficial la noua sa echipă
Mutarea a fost oficializată, iar noua echipă a lui Burmaz l-a prezentat deja pe...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login