
Antrenorul român al lui Inter, Cristi Chivu (45 de ani), va fi suspendat o etapă după ce a fost eliminat în meciul de acasă cu Atalanta, încheiat cu scorul de 1-1.
În locul lui Chivu, pe banca nerazzurrilor va sta secundul său, Aleksandar Kolarov (40 de ani), la partida cu Fiorentina.
Cristi Chivu, suspendat o etapă după ce a fost eliminat în Inter – Atalanta 1-1
“CHIVU Cristian Eugen (Inter): al doilea cartonaș galben. Suspendat un meci”, a fost decizia Comisiei de Disciplină, anunţată pe site-ul oficial al Serie A.
Cristi Chivu a fost eliminat în ultimul meci jucat de Inter contra Atalantei (1-1), după ce a văzut două cartonașe galbene în decurs de câteva minute. După ce formația din Bergamo a restabilit egalitatea la o fază la care “nerazzurrii” au cerut un fault la Dumfries, românul a fost avertizat în primă fază când acțiunea era analizată în camera VAR. Ulterior, a văzut “roșu” după ce golul a fost validat, iar el a continuat protestele.
În pofida faptului că Inter a făcut doar un egal cu Atalanta, formaţia antrenată de Cristi Chivu s-a distanţat la 8 puncte de locul 2. Inter a profitat de înfrângerea lui AC Milan, 0-1, cu Lazio. Campioana Napoli e la un punct în spatele Milanului şi la 9 puncte de Inter.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă mai multe luni de tăcere, a devenit clar: Real Madrid a ratat primul mare transfer al verii!
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA venit verdictul! Ce șanse are fiecare echipă să câștige titlul în SuperLigă + Principala favorită
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăImagini rare cu Sorana Cîrstea
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă75 de zile suspendare! Unde a decis să plece Mirel Rădoi de la FCSB
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login