Inter Milano conduce în prezent clasamentul din Serie A cu cinci puncte avans faţă de locul secund şi nu a fost presată să aducă noi jucători în luna ianuarie, fundaşul de 18 ani Leon Jakirovic fiind singurul transfer al clubului din perioada de transferuri până în prezent.
Dacă Inter Milano va aduce noi jucători în mercato din ianuarie, cel mai probabil va fi vorba de un jucător de bandă ţinând cont de faptul că titularul Denzel Dumfries este accidentat momentan.

Echipa lui Cristi Chivu nu a reușit să îl aducă pe Joao Cancelo, așa că are nevoie de Luis Henrique
Pe fondul accidentării olandezului, Luis Henrique a fost alegerea antrenorului român Cristian Chivu pentru postul de jucător de bandă.
Luis Henrique s-a străduit să impresioneze în flancul drept în acest sezon, iar Inter Milano a fost aproape să îl aducă înapoi pe Joao Cancelo pentru a spori opţiunile, însă portughezul a preferat să semneze cu FC Barcelona.
După ce mutarea lui Cancelo a căzut, Inter Milano nu a avut alte soluţii alternative imediate, acesta fiind motivul pentru care Inter Milano ezită să îl lase pe Luis Henrique să plece în luna ianuarie.
Potrivit unor relatări de presă venite de la Fabrizio Romano, clubul AFC Bournemouth s-a interesat, timp de câteva săptămâni, de un potenţial acord pentru Luis Henrique.

Inter nu vrea să cedeze jucători, în schimb vrea să îl aducă pe Ivan Perisic
Alte relatări media, de luni, menţionează că AFC Bournemouth a transmis deja o ofertă pentru brazilian.
Totuşi, aşa cum explică jurnalistul italian, Inter Milano nu vrea să ia în calcul o potenţială vânzare a lui Luis Henrique dacă nu are variantă de rezervă pentru a acoperi postul respectiv.
Au existat speculaţii potrivit cărora Inter Milano ar încerca un acord pentru Ivan Perisic, dar, totodată, gruparea olandeză PSV este indecisă dacă să îl lase pe croat să plece în ianuarie.

Sursa: AGERPRES
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Nebunie” în Europa League: repriză istorică și remontada de poveste! Echipa de 248.000.000 €, eliminată
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAston Villa – Bologna 4-0. Englezii s-au calificat fără emoții în semifinalele Europa League, după 7-1 la general
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAston Villa – Bologna 4-0. Englezii s-au calificat fără emoții în semifinalele Europa League, după 7-1 la general
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu poate da marea lovitură: Barcelona! Anunțul făcut imediat după ce românul s-a calificat în semifinale
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login