Oficialul ardelenilor a dezvăluit care a fost materialul care a ajuns pe masa membrilor Comisiei Centrale în aceste prime 12 etape ale actualului sezon.
Kyros Vassaras a avut parte de prima acțiune mediatizată de la începutul acestei stagiuni, grecul din fruntea CCA dorind să afle părerea cluburilor din SuperLigă cu privirea la activitatea arbitrilor care oficiază la jocurile din prima divizie.
Cristi Balaj a fost reprezentantul CFR-ului la acest eveniment, iar oficialul formației din Gruia a fost plăcut surprins de inițiativa venită din partea celui care conduce arbitrajul românesc.
Balaj laudă ideea lui Kyros Vassaras
Președintele vicecampioanei a dezvăluit câte situații a analizat Comisia Centrală a Arbitrilor în primele 12 etape ale stagiunii.

„De apreciat întâlnirea, deschiderea lui Vassaras, nu e ușor să strângi conducători, antrenori, să vii cu explicații, pentru deciziile unor oameni pe care îi conduci. Am apreciat și comportamentul oamenilor din sală.
Este adevărat că unii dintre cei care au intervenții la tv nu au fost acolo. Cele mai multe explicațiii au fost la henț, unii au aflat că li s-a dat dreptate și au avut o satisfacție. Aș fi vrut să fie prezentate mai multe situații și să văd răspunsuri.
Dar am vrut să fiu constructiv și să nu am interpelări care să deranjeze. Kyros (n.r. Vassaras) nu a discutat de suspendări punctual, este pus acolo să supravegheze să îi învețe să aplice regulile jocului și orice noutate de la UEFA și FIFA.
S-a discutat și despre minusurile unor stadioane unde se face greu calibrarea, partide în care VAR-ul nu a funcționat cum trebuia. Au fost analizate 500 și ceva de faze”, a fost abordarea lui Cristi Balaj, într-o intervenție la Digi Sport.

Istvan Kovacs, cauționat de Cristi Balaj
Fostul arbitru i-a găsit scuze lui Istvan Kovacs după ce cavalerul fluierului numărul 1 de la noi din țară a avut nevoie de ajutorul VAR la trei faze importante ale derby-ului dintre FCSB și Universitatea Craiova.
„La prima fază din poziția care a avut-o cum piciorul întins ale apărătorului a creat confuzie, la situația de la limita suprafeței de pedeapsă nu vorbim de o piedică, este o fază atipică.
Acea legătură de picioare este foarte greu de depistat mai ales că un arbitru trebuie să stabilească și locul de contact și pentru că ai VAR-ul nu intervii și aștepți decizia lui.
La jucarea cu mâna arbitrul este plasat pe diagonală și în raza sa vizuală se află corpul jucătorului care atinge mingea cu mâna”, a încheiat Cristi Balaj.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăE gata! Adrian Șut a semnat
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăArabii nu se joacă! 130.000.000€ și salariu de 25.000.000€ pentru transferul unui nou star
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă78 de minute au fost de ajuns: Gigi Becali s-a convins de Aymen Boutoutaou! Cu cine l-a comparat: ”Se dribla singur”
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTrei jucători ”noi” la CFR Cluj
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login