-
Cupa României: Hermannstadt – Rapid, miercuri, 19:30, DGS 1
-
La Liga: Getafe – Real Madrid, miercuri, 22:30, DGS 1
Chiar și așa, ardelenii sunt doar la două meciuri distanță de câștigarea Cupei României. În cazul în care gruparea antrenată de Dan Petrescu ar rata ambele trofee, ar reprezenta un sezon ratat, a declarat președintele Cristi Balaj într-o intervenție în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Citește și: Făcut ”praf” de MM Stoica după FCSB – CFR 3-2, Cristi Balaj i-a dat replica în direct
Cristi Balaj: ”Ar fi un sezon ratat dacă am rata ambele trofee”
”Sunt trei puncte pe care ar trebui să le recuperăm față de FCSB în următoarele patru etape și să jucăm în ultima etapă, acasă, meciul decisiv.
Am avut aceste două obiective încă de la început. Ne apropiem de final, normal că e importantă Cupa. S-a întâmplat să jucăm în sferturi contra Craiovei, acum jucăm iar acasă, cu Farul, în semifinală, și sperăm să jucăm și finala.
Orice meci poate să aducă surprize. Da, bineînțeles că ar fi un sezon ratat dacă am rata ambele trofee.
Urmează meciuri importante în Cupă și în campionat, orice se poate întâmpla. A câștigat Dinamo cu ‘U’ Cluj, ‘U’ Cluj a bătut Rapid, Rapid ne-a chinuit pe noi, după în Cupă sunt convins că Rapid va arăta diferit”, a declarat Balaj.
Cristi Balaj este încrezător și că FCSB va mai pierde din avansul din fruntea clasamentului, deoarece au existat partide în acest play-off în care campioana României a avut mari dificultăți.
”Se poate întâmpla să piardă cele trei puncte, da. Crede-mă, am văzut mult fotbal. Partide, și în cazul nostru, pe care trebuia să le câștigăm. FCSB a avut meciuri grele și a câștigat la limită. E meritul lor, au experiență internațională, i-a ajutat.
Au înscris trei goluri, deci meritau să câștige. Așa era CFR în trecut, erau suporteri care spuneau că nu mai pot să se uită la meciuri, uitați ce se întâmplă acum.
Ne bazăm pe valoarea lotului nostru. Am văzut meciurile dintre FCSB și Craiova, au obținut un punct muncit contra lor. Am văzut meciul dintre FCSB și Rapid, s-au chinuit”, a mai afirmat Cristi Balaj.
VIDEO cu intervenția lui Cristi Balaj
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO rezumat FCSB – CFR Cluj 3-2
Etichete: cristi balaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmă„Favoritul” lui Hagi a marcat golul victoriei, la debutul pentru noua echipă
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăMihai Rotaru i-a făcut o contraofertă lui Anzor Mekvabishvili! Răspunsul a fost dat imediat
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmă”După luni de negocieri”, au bătut palma și Ousmane Dembele semnează
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăFlorin Prunea ”a distrus” doi jucători de la FCSB: ”Săracul, ce țeapă” / ”Ce vijelie”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login