Chiar dacă Farul este implicată în bătălia pentru un loc în ediția viitoare a cupelor europene, Ciprian Marica nu poate să fie insensibil la situația prin care trece echipa care l-a dat fotbalului mare.
Înainte ca „marinarii” să o întâlnească pe FCSB, fostul atacant din Ștefan cel Mare a analizat momentul dificil prin care trece formația sa de suflet.
Dinamo își joacă soarta în următoarele două săptămâni
Cu două runde înainte de finalul campionatului, dinamoviștii sunt pe poziția a 15-a, la egalitate cu Poli Iași și FC Botoșani, aflate deocamdată deasupra lor în clasament.
Învinși în urmă cu doi ani în baraj de Universitatea Cluj, roș-albii îi vor întâlni chiar pe clujeni în următoarea etapă din play-out.
Iar Politic & Co își vor închea parcursul cu un duel în fața celor de la UTA, o altă echipă antrenată de un fost dinamovist, Mircea Rednic.

„Situația lui Dinamo e grea. Îmi doresc din suflet să rămână Dinamo în Liga 1 (n.r. Superliga). Ar fi mult mai trist fără ea, dar pe altă parte, realist vorbind, mi-e greu să văd echipele pe care le va băga sub ea. A avut și neșansa faptului că suporteri n-au putut să aibă, jucători accidentați, antrenor strain.
Aduci un antrenor care nu cunoaște micile detalii, nu-și cunoaște jucătorii, nu cunoaște fotbalul din România, care necesită timp, dar tu nu ai timp. Speranța că Dinamo se va salva e mare. Sper că Dinamo va reuși cumva să treacă peste această situație grea”, au fost observațiile făcute pentru ProSport de către fostul internațional.
Miriuță, cu sufletul alături de Dinamo
Un fost antrenor al lui Dinamo nu are nici el motive de prea mult optimism în condițiile în care a văzut ultimele jocuri ale „câinilor”.
Vasile Miriuță este tehnicianul alături de care dinamoviștii au ratat pentru prima oară în stagiunea 2017-2018 prezența în play-off.

„M-am uitat la ultimele ale lui Dinamo, la fiecare meci au făcut 3-4 greşeli uriaşe, de marcaj, au dat pe lângă ea la unele meciuri, au vrut să paseze în 16 metri, când trebuia degajat.
Nu ştiu, nu ştiu. îl văd pe Kopic stors de vlagă. Într-adevăr, nu e uşor, te macină, îţi ia toată puterea şi acest rezultat”, a fost opinia clar exprimată de fostul jucător și antrenor al câinilor la Prima Sport.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 secunde în urmăPreședintele clubului a murit, cu două săptămâni înainte de a împlini 58 de ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de secunde în urmă”L-aș vedea pe Mutu antrenor la FCSB” / ”M-ai nenorocit!” Dialog spumos în direct la Digi Sport
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăDaniel Pancu a făcut anunțul despre Alex Pașcanu, suspect de ruptură musculară
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDecizia celor de la PSG, după ce s-au trezit cu 10 nominalizați la Balonul de Aur
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login