Ciprian Deac nu a fost luat în cantonament de Daniel Pancu și nu mai intră în planurile tehnicianului. De aceea, conducerea CFR-ului i-a propus mijlocașului să rămână în cadrul clubului cu o funcție importantă. Finanțatorul Ioan Varga ar vrea ca jucătorul de 39 de ani să conducă academia ”feroviarilor”.

Mesajul clubului pentru Ciprian Deac: ”Ne dorim să rămână”
În contextul acestei polemici, ardelenii au postat un mesaj pe rețelele de socializare în care și-au arătat aprecierea față de Ciprian Deac, oferindu-i acestuia oportunitatea de prelua o funție în conducerea clubului.
Prin ceea ce au publicat, cei de la CFR au dat de înțeles că Deac nu va mai juca pentru formația din Gruia, chiar dacă mai avea contract până în vară cu aceasta.

”O decizie punctuală, de natură tehnică, nu va anula niciodată performanțele și importanța unui sportiv. Puțini jucători se nasc ca el, și puțini ajung să cunoască exact ce înseamnă o carieră sportivă demnă.
A muncit fără încetare, și-a depășit orice limită, chiar și când jocul a presupus, inevitabil, și accidentări, și a fost mereu dispus să ajute.
Și nu a fost un efort în zadar: Ciprian Deac e jucătorul alături de care am cucerit nu mai puțin de 14 trofee, sportivul care a bifat peste 500 de meciuri în tricoul echipei noastre și profesionistul care a influențat nenumărați tineri să meargă pe acest drum.

O muncă pentru care îi vom fi mereu recunoscători, și nu doar prin vorbe. Ne dorim ca Ciprian Deac să rămână alături de noi, atât cât el își va dori asta, și purtăm deja discuții cu el pentru a-și continua povestea alb-vișinie din postura de membru al staffului administrativ.
Indiferent de poziția pe care o va ocupa în cadrul clubului nostru, numele său va avea mereu o rezonanță unică, pentru că a muncit neîncetat să ajungă aici”, a transmis CFR Cluj în mediul online.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMaria Sprîncenatu a reacționat, după ce a marcat 15 goluri și a dus-o pe CSM în finala U17 Champions League
Fotbal: Danemarca – Ucraina, duminică, 19:30, DGS 2 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă, 20:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-au convins! Cum au numit-o rușii pe Mirra Andreeva, după succesul uriaș de la Roland Garros, la doar 19 ani
Fotbal: Danemarca – Ucraina, duminică, 19:30, DGS 2 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă, 20:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCui i-a dat Gică Hagi banderola de căpitan la România – Țara Galilor, după ce Ianis a plecat de la națională
Fotbal: Danemarca – Ucraina, duminică, 19:30, DGS 2 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă, 20:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLa câteva minute după finala Roland Garros, Sorana Cîrstea a avut un mesaj pentru Mirra Andreeva
Fotbal: Danemarca – Ucraina, duminică, 19:30, DGS 2 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă, 20:45,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login