
În acel moment, Ilie Drăgan a ţipat de la etaj: „Dar discursul tău de 45 de minute?”. Imediat, a intervenit un alt membru, iritat de intervenţiile lui Drăgan: „Tu nu înţelegi că nu ne e frică? Ne-ai făcut fricoşi. Nu nu e frică! Votăm ca aşa vrem!”
Anterior, Drăgan şi-a început discursul în sală, în timp ce mai mulţi participanţi au încercat să-l oprească. Atmosfera a devenit tensionată, s-a strigat din sală, iar la un moment dat a intervenit şi paza, încercând să-l scoată afară. Spiritele s-au inflamat complet atunci, contracandidatul lui Burleanu fiind cu greu ţinut.
Din public s-au auzit voci spunând „Oricum nu te ascultă nimeni”, însă acesta nu s-a lăsat şi a continuat să citească de pe foi discursul pe care îl avea pregătit, fără microfon, fiind ascultat de foarte puţină lume.
Văzând că nu reuşeşte să îşi prezinte discursul, Drăgan a luat cuvântul în faţa jurnaliştilor, fix în momentele în care votul continua în sala principală. „Nu este normal ca un candidat la FRF să nu poată să vorbească. Să i se pună pumnul în gură. Cineva s-a ridicat şi a propus acest aspect la vot, însă nu există aşa ceva în regulament. Putem să comparăm ce s-a întâmplat acum cu ce se întâmplă în alte ţări în care există dictatură. Burleanu a minţit pe toată lumea. Ştiau că am dovezi şi de-asta nu m-au lăsat”.
Alte Sporturi
S-a încheiat la Rapid
Alte Sporturi
S-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăDezastrul continuă pentru echipa de 140.000.000 € și cu noul antrenor: ȘAPTE goluri, ZERO puncte, ULTIMUL loc
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăS-a încheiat la Rapid
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăArnold Garita, foarte ”stresat” de ce i se întâmplă la FCSB! Urmează decizia lui Gigi Becali
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăS-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login