Connect with us

Alte Sporturi

Ce surpriză: Jose Mourinho i-a decis viitorul lui Franco Mastantuono la Real Madrid

Ce surpriză: Jose Mourinho i a decis viitorul lui Franco Mastantuono la Real Madrid

  • Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1

Având în vedere vârsta sa fragedă și aglomerarea de staruri din atacul formației din capitala Spaniei, se tot zvonea că cea mai bună variantă pentru argentinian, care a și ratat Cupa Mondială, este cea a unui împrumut.

În sezonul trecut, Mastantuono a început titular sub comanda lui Xabi Alonso, dar accidentările l-au scos complet din ritm. A terminat stagiunea 2025/2026 cu trei goluri și un assist în 35 de meciuri (1484 de minute).

Jose Mourinho îl place pe Franco Mastantuono! Despărțirea de Real Madrid, puțin probabilă

În plus, pe poziția lui Mastantuono a fost adus și Bernardo Silva, gratis în urma despărțirii de Manchester City, acolo unde și-a petrecut nouă ani din carieră. Jose Mourinho l-a cerut pe lusitan, deoarece a transmis că are nevoie și de experiență.

Chiar și așa, se pare că Mourinho vrea să-l păstreze și pe Franco Mastantuono, deși ”Galacticii” plănuiau să-l dea împrumut pentru a fi titular de drept, așa cum a relatat jurnalistul Mario Cortegana, foarte apropiat de Real Madrid.

”Madrid era interesată să primească oferte de împrumut pentru Franco Mastantuono, transferat de la River Plate vara trecută. Totuși, Mourinho este un admirator al jucătorului, astfel că plecarea sa este acum mai puțin probabilă”, a afirmat Cortegana.

  • 45 de milioane de euro este cota de piață a lui Franco Mastantuono, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.
Real Madrid CF v Valencia CF - LaLiga EA Sports
Franco Mastantuono / Foto: Profimedia

Jose Mourinho ar vrea să scape de alți jucători, potrivit presei din Spania. Este vorba despre Rodrygo (aripă dreapta), Eduardo Camavinga (mijlocaș central), Raul Asencio (fundaș central), Dani Ceballos (mijlocaș central) și Fran Garcia (fundaș stânga). Mijlocașul spaniol se află în tratative cu Betis.

”The Special One” a primit întăriri serioase, chiar dacă ne aflăm abia la începutul verii: Ibrahima Konate (Liverpool), Marc Cucurella (Chelesa), Denzel Dumfries (Inter) și Bernardo Silva (Manchester City).

Franco Mastantuono, imediat după ce a semnat cu Real Madrid: ”Messi e cel mai bun din lume”

”Este adevărat, mai multe cluburi au discutat cu mine, pentru asta vreau să le mulțumesc. Am vorbit cu Luis Enrique și i-am mulțumit. Apoi, Xabi Alonso m-a sunat și a fost extrem de convingător, abia aștept să lucrez cu el. Mi-a dat multă încredere pentru a-mi îndeplini visul.

Jude m-a primit foarte bine. Este un jucător pe care îl admir și îmi place să-l urmăresc jucând. A fost minunat. Adevărul este că nu îmi place să mă descriu; prefer ca alții să o facă, dar voi face totul pentru a ajuta echipa.

Pentru mine, Messi este cel mai bun jucător din lume. Nu am apucat să-i văd pe alții, precum Alfredo Di Stefano, dar îi respect enorm”

Etichete: real madrid , jose mourinho , franco mastantuono


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi