Jens Lehmann a renunțat la fotbal în 2011 în tricoul celor de la Arsenal, echipă pentru care a bifat ultimul meci al carierei de fotbalist.
Scrisese istorie pentru tunari, iar după ce a acceptat să evolueze o perioadă la VfB Stuttgart, s-a întors pe Emirates pentru un adio de poveste.
Lehmann, părăsit de soție după incidentul nebun
Fostul portar nu a îmbrățișat apoi cariera de principal după ce a agățat ghetele în cui bifând experiențe de antrenor cu portarii sau secund la Arsenal și respectiv Augsburg.
După ce a renunțat o perioadă la viața din jurul gazonului, Lehmann a fost autorul unui gest pentru care avea să plătească scump.
În vara lui 2022, enervat pe un vecin de-ai săi, germanul a decis să îi taie acestuia garajul cu o drujbă, moment care a șocat-o până și pe nevasta fostului fotbalist.

Iar urmările au fost dintre cele mai neplăcute pentru Lehmann. Nu doar că a primit o amendă uriașă, dar incidentul a „pus-o pe fugă” și pe soția sa de atunci, Conny.
Aceasta a recunoscut că a pus capăt relației de 25 de ani cu fostul goalkeeper al londonezilor de la Arsenal.
Cei doi au divorțat, iar partenera sa de viață a părăsit vila cuplului din Starnberg. „Sunt singură și fericită”, a confirmat femeia de 52 de ani pentru Bild.
Lehmann nu s-a cumințit nici după divorț
Lehmann, care are doi copii cu fosta soție, un băiat și o fată, s-a confruntat cu o altă problemă de natură penală în toamna anului trecut.
Astfel, acesta a fost prins băut la volan, iar permisul de conducere i-a fost anulat după acest incident.

El a petrecut chiar o noapte în arestul Poliției și ar putea fi obligat să plătească o amendă usturătoare după ce a fost acuzat inclusiv de ultraj. Pentru a recupera dreptul de a conduce fostul portar ar urma să dea din nou examenul auto.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMbappe și Vinicius, criticați dur în presa spaniolă: gestul controversat la startul partidei Elche – Real Madrid
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLiverpool – Tottenham 3-1. ”Cormoranii” merg mai departe în Cupa Ligii Angliei. Toate rezultatele zilei
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRadu Drăgușin, OUT la pauză! Nota primită după ce Fiorentina s-a calificat în optimile Cupei Italiei
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElche – Real Madrid 2-3. Victorie în prelungiri pentru ”Galactici”! / Rayo Vallecano – Espanyol 2-1. Trupa lui Andrei Rațiu, la al doilea succes din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login