
Sorin Cârțu a reacționat după România – Cipru 2-2. Oficialul de la Universitatea Craivoa a venit cu o serie de reproșuri, criticând prestația elevilor lui Mircea Lucescu, din cadrul partidei din preliminarii.
România a făcut un nou pas greșit în drumul spre World Cup 2026, turneu final care va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena. În momentul de față, echipa națională se află pe locul 3 în grupa H, cu 7 puncte, la 5 lungimi de Bosnia și Austria. De menționat este că austriecii au un meci în minus față de celalte selecționate din grupă.
Ce a spus Sorin Cârțu după Cipru – România 2-2
În opinia lui Sorin Cârțu, tricolorii au avut o prestație modestă în Cipru. Acesta s-a declarat șocat de primul gol marcat de aversari și a spus că nu înțelege cum a fost posibil ca un jucător să facă praf apărarea tricoloră.
De asemenea, Sorin Cârțu a spus că naționala lui Mircea lucescu nu a avut un joc demn de o selecționată care își dorește prezența la World Cup.
„N-am jucat nimic, n-am înțeles nimic. Dacă stai să te gândești, am avut trei șuturi din poziție singur cu portarul și am marcat două goluri. Singurele reușite pe atac. Dar jucătorii din axul central n-au dat deloc la poartă! Cum se poate așa ceva?!

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăErling Haaland a spus totul despre organizatorii Cupei Mondiale, la o lună de la debutul competiției
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȚinta lui Courtois! Thibaut a ieșit la atac după ce Belgia a fost eliminată dramatic de Spania la Cupa Mondială
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFiul lui Gabi Mureșan a transmis un mesaj, la două zile după moartea fostului fotbalist: „Campionul nostru”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRugby Nations Championship | Noua Zeelandă – Italia, ACUM pe Digi Sport 2. Programul etapei a doua
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login