Connect with us

Alte Sporturi

Ce a spus preşedintele Nicuşor Dan despre salariul lui David Popovici: „Un lucru pozitiv pentru România”

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Preşedintele Nicuşor Dan se declară un susţinător al sportului şi afirmă că ”Steaua, Dinamo şi câteva cluburi locale ţin sportul de performanţă”, iar activitatea acestora trebuie să continue. El crede că trebuie separat fotbalul de celelalte discipline şi refuză să se prenunţe cu privire la fotbal. ”David Popovici, care este un brand în sine şi care atrage atenţie asupra României, este un angajat al Clubului Dinamo”, a afirmat şeful statului, adăugând că este un lucru pozitiv că o instituţie a statului a reuşit să-i ofere sportivului ”un salariu, care este rezonabil” şi o echipă de profesionişti în jurul lui. Nicuşor Dan crede, însă, că trebuie ca sportul în şcoală să fie promovat cât mai mult şi dezvoltat, astfel încât ”să lărgim baza de selecţie pentru câteva sporturi”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cred că trebuie să separăm – dacă vorbim de clubul sportiv al Armatei – trebuie să separăm fotbalul de celelalte discipline. Steaua, Dinamo, ele sunt cele mai mari şi sunt câteva cluburi locale, sunt cele care ţin, de fapt, sportul de performanţă acolo unde nu există atâtea fonduri – cum este la tenis – fonduri private care să susţină activitatea. Şi din perspectiva asta, evident, cu eficientizarea activităţii, e important ca activitatea asta să continue”, a declarat Nicuşor Dan, luni, la Euronews.

Nicuşor Dan: „David Popovici, care e un brand în sine, e un angajat al Clubului Dinamo. Faptul că un club al statului a reuşit să îi dea un salariu rezonabil e ceva pozitiv pentru România”

Şeful statului afirmă este un lucru pozitiv că o instituţie a statului – Clubul Dinamo –  a reuşit să-i ofere sportivului David Popovici un salariu ”rezonabil” şi o echipă de profesionişti.

David Popovici, care este un brand în sine şi care atrage atenţie asupra României, este un angajat al Clubului Dinamo. Şi, din nou, fac o paranteză legat de ce discutam mai devreme despre România cu bune şi cu rele. Faptul că un club al statului a reuşit să îi dea un salariu, care este rezonabil, care a reuşit să-i facă o echipă de antrenor, psiholog, nutriţionist, nu mă pricep, dar ştiu că are o echipă de 5-6-7 oameni în jurul lui. E un lucru pozitiv pentru România şi care reuşeşte să susţină tipul acesta de performanţă”, a mai afirmat şeful statului, adăugând că, ”aşa cum este societatea şi economia românească azi, astfel de discipline n-ar subzista fără un sprijin de la nişte entităţi ale statului”.

Nicuşor Dan, despre fotbalul din ţara noastră: „Nu văd o preocupare serioasă către zona de copii şi juniori, de unde începe performanţa”

Preşedintele nu vrea, însă, să vorbească despre fotbal: ”În ceea ce priveşte fotbalul, nu vreau să mă pronunţ. Aici este o zonă în care există bani privaţi, există drepturi de televiziune, deci cumva… Ce nu văd eu, nu văd o preocupare serioasă către zona de copii şi juniori, de unde, de fapt, începe performanţa. Spuneam cu nutriţie, cu psiholog, chiar cu dezvoltare musculară, toate lucrurile astea pe care în ziua de azi nu poţi să le mai faci după ureche”.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi