-
Champions League: Stuttgart – Sparta Praga, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Arsenal – PSG, marți, 22:00, DGS 1
Ștefan Baiaram, în minutele 38 și 42, și Alex Mitriță, în minutul 90+4, au marcat golurile victoriei pentru gruparea antrenată de Costel Gâlcă.
Reacția lui Costel Gâlcă, după Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0
La finalul meciului cu Unirea Slobozia, Costel Gâlcă s-a declarat mulțumit de victorie, dar a transmis totuși să echipa sa și-ar fi dorit să aibă mai multe pucte în clasament, după 11 runde.
”A fost bine. În prima repriză am jucat așezat, am marcat de două ori. Și în a doua repriză trebuia să alternăm. Slobozia se închide bine și acumulează mulți jucători în careu.
Nu am primit gol și e un lucru bun, pozitiv pentru noi. Cu câteva puncte în plus, cred că arătam altfel. Voiam să avem mai multe puncte. Avem multe ocazii, dar nu reușim să le concretizăm.
Importante sunt punctele, să câștigăm. Le cer suporterilor să ne susțină. Cu susținerea lor, cu siguranță vom arăta altfel.
Noi trebuie să scoatem maximum la fiecare meci, să luptăm pentru titlu, pentru că doar așa ne putem bate la campionat. Depinde și de noi, și de susținere suporterilor.
Noi încercăm să-i forțăm (n.r. pe cei nou-veniți). Sper să facă progrese. Sper să arătăm mult mai bine în viitor”, a spus Costel Gâlcă, la flash-interviu.
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0
Etichete: costel galca , clasament superliga , etapa 11 superliga , video universitatea craiova unirea slobozia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăProblemă uriașă: lovitură de teatru în cazul transferului lui Karlo Muhar la FCSB!
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-au încheiat negocierile pentru transferul lui Lorenzo Biliboc! ”Salariu de două ori și ceva mai mare”
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPorto – Moreirense 2-1. Victorie la limită pentru gazde. A început etapa a 5-a din Portugalia!
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBetis – Real Madrid 1-0. Jose Mourinho a suferit primul eșec de la revenire, după un meci ”nebun”
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login