Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cristiano Ronaldo (41 de ani) a atins un alt obiectiv din cariera lui uriaşă. Superstarul portughez a cucerit primul titlu în Arabia Saudită, cu Al Nassr, după victoria cu 4-1 cu Damac, fosta echipă a lui Nicolae Stanciu. Ronaldo a reuşit o “dublă” în acest meci.
Imediat după performanţa reuşită au apărut două postări pe conturile de socializare ale lui Ronaldo.
Ce a apărut pe contul lui Ronaldo după ce portughezul a devenit campion în Arabia Saudită
Mai întâi, portughezul a fost tag-uit într-o postare a lui Al Nassr. “Campioni!!!”, a fost textul postat de administratorii contului de Instagram al lui Ronaldo, după ce portughezul a devenit campion în Arabia Saudită.
Ronaldo e în formă maximă înainte de Mondialul din acest an, care se va vedea în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie. El visează să devină campion mondial, singurul trofeu major care îi lipseşte. Colegii lui din naţionala Portugaliei au transmis deja că vor face tot posibilul pentru ca Ronaldo să îşi îndeplinească şi acest vis.
În 42 de meciuri jucate pentru Al Nassr în acest sezon a marcat 35 de goluri şi a dat 4 assist-uri.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăFără milă! Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu nu s-au ferit și l-au făcut „praf”, după finala Cupei Mondiale 2026
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăIlie Dumitrescu și-a ”scos pălăria” în fața Spaniei, după ce ibericii au câștigat Cupa Mondială: ”De vis!”
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmă”Am fost criticat dur!”. Ferran Torres nu s-a mai ferit, după ce a marcat și a adus Spaniei Cupa Mondială
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăSurpriză de proporții: Leo Messi NU a fost desemnat jucătorul turneului, după Cupa Mondială 2026!
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login