„A fost o veste foarte bună pentru noi, chiar discutam zilele astea şi aşteptam să vedem ce e va întâmpla. Suntem foarte bucuroşi că Mister a semnat şi ne bucurăm să continuăm împreună!„, a mai spus Cîrjan.
Dinamo are un start „de foc” în 2025. În primele două meciuri oficiale se va duela cu Universitatea Cluj şi cu liderul U Cluj.
Zeljko Kopic are planuri mari după ce a semnat prelungirea contractului cu Dinamo
Ajuns în decembrie 2023, Kopic a reuşit sezonul trecut să salveze echipa de la retrogradare. În actuala stagiune, Dinamo este surpriza campionatului, fiind pe locul 3 după 21 de etape, la un singur punct în spatele celor de la FCSB şi U Cluj.
După semnarea prelungirii contractului, Kopic a fost întrebat dacă se vede campion alături de Dinamo pe noul stadion care se va construi în Ştefan cel Mare.
„Pentru noi toţi, pentru fani, pentru toţi cei care simt Dinamo, care trăiesc pentru Dinamo, nimeni nu ne poate lua ocazia de a visa la asta. Pentru mine e important să lucrez în fiecare zi, pentru a avea acest vis, această fotografie în mintea noastră. Cred că totul este posibil”, a declarat Zeljko Kopic pe pagina de facebook a lui Dinamo.
Zeljko Kopic şi-a prelungit înțelegerea până pe data de 30 iunie 2028, adică pentru încă trei ani şi jumătate. Conform fanatik.ro, croatul va încasa lunar un salariu de 16.000 de euro, adică cu 4.000 de euro mai mult decât în vechea înțelegere. Ulterior, în fiecare an al contractului salariul său lunar va crește cu câte 2.000 de euro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăȘahtior – Brest 2-0, ACUM pe DGS 1 / Leipzig – Sporting 1-0, ACUM pe DGS 2. Programul zilei
Europa League: Man. United – Rangers, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Qarabag –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmă„Meciul de mâine este extrem de important.” Elias Charalambous, încrezător înainte de duelul cu Qarabag
Europa League: Man. United – Rangers, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Qarabag –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăPrunea a văzut lotul deplasat de FCSB la Baku și a luat la țintă un fotbalist. ”N-are constanță”
Europa League: Man. United – Rangers, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Qarabag –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăNorvegia – Spania Live Video, 21:30, digisport.ro. Suedia a ratat victoria la o secundă. Mondialul de handbal masculin
Europa League: Man. United – Rangers, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Qarabag –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login