
Adrian Mihalcea (49 de ani) a avut un discurs pe placul suporterilor “câinilor” după ce UTA a învins-o clar, cu 2-0, pe Dinamo. Mihalcea le-a urat “câinilor” să câştige campionatul. El a subliniat că nu s-a dezis niciodată de faptul că este dinamovist.
Mihalcea a vorbit despre transferuri. E conştient că Alin Roman sau Valentin Costache ar putea pleca de la UTA, în condiţiile în care sunt într-o formă deosebită. Chiar ei au marcat şi golurile arădenilor în victoria cu Dinamo.
Adrian Mihalcea: “Sunt dinamovist, nu m-am dezis niciodată”
“Defensiv ne-am blocat foarte bine, ştiam că au calitate în atac şi pe contraatacuri, pe tranziţie pozitivă, am reuşit să dăm gol şi să mai avem ocazii clare.
Dacă într-un meci cu Dinamo nu înscrii, e posibil să te penalizeze. Astăzi nu a fost cazul, mă bucur, avem în continuare această serie bună.
(n.r: Alin Roman şi Costache au cifre fabuloase. Vă e teamă să nu îi pierdeţi?) Într-adevăr, ei cred că au cel mai bun an al lor din toată cariera. La Alin cu siguranţă ştiu, si la Costache, că a dat gol şi în Cupă. Clubul va decide dacă în eventualitatea unor oferte îi vor vinde sau nu. Cu ce mi-au pus la dispoziţie, cu ei am lucrat. Trebuie să ne gândim la ce vrem. Ar trebui să facem nişte transferuri cu nişte jucători mai valoroşi. Dacă nu, putem să ne batem şi aşa. Există o posibilitate să ajungem în poziţii bune şi în această formulă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăCum a numit Dean Zandbergen viața în SuperLigă, după ce a marcat primul său gol pentru Dinamo
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăNuno Campos, după Csikszereda – Dinamo 1-3: „Cred că am fost destul de clar!”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăDanny Armstrong, avertisment pentru SuperLigă după Csikszereda – Dinamo 1-3: „Ăsta e doar începutul”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăRaul Opruț și-a scos ”colții”, după Csikszereda – Dinamo 1-3: ”Suntem cea mai bună echipă din România”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login