Turcia și-a respectat statutul de favorită și a învins-o pe România, dar numai la limită. Ferdi Kadioglu a marcat unicul gol al partidei, din pasa lui Arda Guler, în debutul reprizei secunde.

Hakan Calhanoglu: ”Lucescu a construit echipa asta!”
La final, Hakan Calhanoglu a oferit o primă reacție și a vorbit extrem de frumos despre naționala noastră, despre Mircea Lucescu, dar și despre antrenorul său de la Inter, Cristi Chivu.
”E un sentiment bun, știam că avem două finale, suntem fericiți că am trecut de acest meci, acum avem cealaltă finală. Suntem aproape de Mondial după 24 de ani, sper să reușim.

(n.r. A fost mai greu meciul decât te așteptai?) Nu înțeleg de ce mă întreabă toată lumea asta, România e o echipă foarte bună, are un antrenor care a fost antrenorul nostru înainte, știe cum să se apere.
Îi sunt foarte recunoscător lui Lucescu, el a construit echipa asta, cu generația tânără, nu am uitat asta, îi doresc tot binele României, are o echipă bună. M-am dus la Lucescu și i-am spus că îi mulțumesc pentru ce a făcut.

M-am dus și i-am urat tot binele, domnul Lucescu va fi mereu în inima noastră. Da, sigur că am vorbit cu Chivu, mi-a urat mult noroc, pentru că sunt jucătorul lui. Mă bucur să îl am antrenor.
E un om bun, m-a ajutat foarte mult când eram accidentat, nu o duceam cel mai bine mental, iar el și Inter m-au ajutat”, a declarat Hakan Calhanoglu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăOvidiu Burcă a dezvăluit momentul decisiv din Rapid – Sepsi 1-0 şi s-a enervat: „Nu fac analize, vedem intern”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Nou-promovata Sepsi a avut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Cutremur” după finala Cupei Mondiale: FIFA poate suspenda câteva luni bune un jucător de la Argentina!
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCU Craiova revine în fotbalul românesc! În ce ligă va evolua clubul lui Adrian Mititelu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCU Craiova va fi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid – Sepsi 1-0. Start cu dreptul pentru Pancu după un gol venit în final
Min. 46: Start în partea secundă. PAUZĂ Min. 45+1: Ocazie Sepsi! Fabio Vianna a...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login