Connect with us

Alte Sporturi

Bogdan Țîru nu l-a iertat pe Radu Petrescu după remiza cu Argeș: ”Mereu zicea «Pleacă, pleacă»”

Bogdan Țîru nu l a iertat pe Radu Petrescu după remiza cu Argeș: ”Mereu zicea «Pleacă, pleacă»”

Formația lui Ianis Hagi nu a reușit să se impună în duelul cu FC Argeș și a ratat șansa de a o egala la puncte pe Unirea Slobozia, echipa care ocupă ultimul loc de play-off.

Formația lui Ianis Zicu a ajuns la cinci etape fără victorie, ultimele trei puncte obținute fiind contra celor de la Petrolul la începutul lunii septembrie.

Bogdan Țîru, nemulțumit de arbitrajul lui Radu Petrescu

Foto 3/4

Fundașul celor de la farul Constanța a vorbit despre arbitrajul lui Radu Petrescu care ar fi fost destul de dur cu fotbaliștii pe teren.

Mai mult, acesta a discutat și despre perioada dificlă prin care echipa sa trece.

”Nu mi-a explicat nimic arbitrul. La faza penalty-ului, am simțit că am atins mingea, după am întrebat ce a fost și mi-a zis doar «Nimic, pleacă».

Sunt puțin dezamăgit de cum s-a comportat cu noi, de explicații. Nu au fost ok. Mereu zicea «Pleacă, pleacă», chiar și căpitanului Larie.

Știm că doar căpitanul are voie să vorbească cu arbitrul, dar nu eram agresivi, doar puneam întrebări.

Nu cred că e o criză. Ca în viața fiecărei echipe, e un moment mai puțin bun. Toți ne dorim, muncim, dar nu reușim să câștigăm.

În prima repriză am fost slabi, în a doua am încercat să-i desfacem, au fost câteva ocazii, dar nu am reușit să marcăm.

Obiectivul rămâne să intrăm în play-off, bineînțeles”, a spus Bogdan Țîru la finalul meciului cu FC Argeș.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi