
Gareth Southgate, mesaj tranşant despre viitorul lui pe banca naţionalei Angliei
Gareth Southgate a transmis un mesaj tranşant despre viitorul lui pe banca naţionalei Angliei chiar înainte de finala EURO 2024. După ce oficialii Federaţiei şi-au exprimat dorinţa ca acesta să rămâne selecţioner, Southgate a dat de înţeles că există posibilitatea ca el să părăsească naţionala Angliei.
Gareth Southgate a transmis că nu a luat o decizie finală în privinţa viitorului său. Selecţionerul declara că este concentrat pe duelul cu Spania, mărturisind că se gândeşte la acest turneu final încă de acum doi ani, de la finalul Mondialului din Qatar.
„Din punct de vedere emoțional, în acest moment ar fi imposibil să iau o decizie rațională. Asta pentru că în ultimii doi ani m-am gândit doar la acest turneu, la cum am putea să câștigăm Campionatul European.
Ultimele șase săptămâni au fost cu adevărat un rollercoaster, astfel că nu pot să mă gândesc acum la ce se va întâmpla după finală. Mă concentrez doar pe pregătirea meciului. Sunt determinat să îmi fac treaba la fel de bine și în aceste zile.
Când am preluat acest post mi-am propus să îmbunătățesc fotbalul englez. În acest mandat cred că am reușit să schimbăm percepția oamenilor din întreaga lume despre naționala Angliei. Cu toate acestea, mereu vor exista dubii dacă nu reușești să câștigi măcar un trofeu. Nu simt presiunea acum, sunt doar concentrat asupra meciului”, declara Gareth Southgate, conform skysports.com.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe au scris spaniolii despre golul de generic al lui Răzvan Marin din UEFA Champions League. „Golazo!”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInterul lui Cristi Chivu îi pune contractul pe masă ”celui mai bun jucător din Serie A” și se luptă cu Barcelona!
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRăspunsul lui Marius Șumudică, după ce a fost anunțat drept noul antrenor de la FCSB
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReal Madrid – Inter 2-1. Porto – Manchester City 0-2. Dortmund – Villarreal 3-2. Lille – Betis 2-3. Programul și rezultatele din UCL
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login