-
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Toate golurile clujenilor au fost semnate în prima repriză: Dan Nistor (minutele 10 și 22), respectiv Ovidiu Bic, în minutul 38. Pentru nou-promovată a înscris Ely Fernandes, minutul 47.
În urma acestui rezultat, ”Șepcile roșii” au acumulat 20 de puncte și au urcat, cel puțin temporar, pe locul 8. De partea cealaltă, Metaloglobus a rămas pe ultima poziție, cu 7 puncte.
Cristiano Bergodi, după Universitatea Cluj – Metaloglobus 3-1: ”Am rămas și eu surprins de numărul de spectatori”
La flash-interviul de la final, Bergodi a ținut să-l laude pe Bic nu numai pentru golul superb marcat, dar și pentru modul în care a jucat până la finalul partidei, fiind unul dintre integraliști.
Antrenorul italian nu se aștepta, însă, ca la partidă să fie prezenți doar 3.000 de spectatori, însă speră ca jucătorii să-i facă pe fani să vină la stadion într-un număr mai mare în viitorul apropiat.
”Era important să câștigăm. Acum, cum s-a desfășurat meciul, o primă repriză bună, a doua, așa și așa. Toți jucătorii trebuie să înțeleagă că nu se joacă doar o repriză.
Ovidiu Bic a făcut un meci foarte bun, începe să redevină jucătorul pe care îl știam. Trebuie să muncească. A jucat frumos azi, mă bucur.
Contează empatia, da, și faptul că am mai lucrat cu unii jucători. Jucătorii au valoare, dar trebuie să mai așteptăm până vom juca așa cum ne dorim, ci nu doar o repriză.
Am rămas și eu surprins (n.r. de numărul mic de spectatori, 3.000). Sunt aici de puțin timp, dar trebuie să readucem publicul la stadion. Sper ca noi, prin evoluțiile noastre, să-i avem alături de noi din nou.
Eu sunt optimist. Și cu FCSB, chiar dacă am pierdut, echipa intrase bine pe teren, cu atitudine bună. Fiecare meci ale istoria lui. Avem acum pauză, putem să lucrăm”, a declarat Bergodi.
VIDEO rezumat Universitatea Cluj – Metaloglobus 3-1:
Etichete: u cluj , bergodi , u cluj – metaloglobus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăSurpriză! Dinamo, gata să renunțe la Adrian Mazilu: decizia luată
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăPrinde contur! Imagini noi cu stadionul „verde” din România
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăCe mesaj a postat Darius Olaru, după plecarea lui Vlad Chiricheș de la FCSB
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmă”Poate fi vândut!” Ilie Dumitrescu, despre fotbalistul care a ”explodat” în SuperLiga
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login