-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Goalkeeper-ul român s-a despărțit de Venezia și a semnat un contract cu gruparea din La Liga, însă mutarea lui Ionuț Radu în campionatul spaniol nu îi va garanta automat postul de titular la Celta Vigo.
Presa spaniolă, avertisment pentru Ionuț Radu: ”Românul este al cincilea portar străin pe care Celta Vigo l-a transferat din 2021 încoace, iar niciunul nu a rezistat mai mult de două sezoane”
După un sezon bun în tricoul celor de la Venezia, portarul român va intra într-o nouă etapă a carierei, dar și într-o competiție directă pentru locul dintre buturile galicienilor.
Transferul lui Ionuț Radu face parte dintr-un nou plan al clubului, de a întineri și stabiliza postul de goalkeeper, după patru ani de zile în care Celta Vigo a mizat pe portari cu experiență, însă fără a găsi un titular de drept.
Mutarea românului pe ”Balaidos” a stârnit reacții în presa spaniolă, care a salutat schimbarea de strategie a clubului, dar care a lansat în același timp un avertisment clar pentru Radu.
Până acum, fiecare dintre cei patru portari străini aduși de Celta în ultimii ani au avut parte de un final nedorit: fie au plecat după un singur sezon, fie au fost măcinați de accidentări.
Matias Dituro (38 de ani), Agustin Marchesin (37 de ani), Diego Alves (40 de ani) și Vicente Guaita (38 de ani) au venit la Celta Vigo la pachet cu experiența acumulată în carieră, dar au plecat fără să lase o moștenire durabilă.
”Celta își revigorează obiectivul odată cu transferul lui Ionuț Andrei Radu, la patru ani distanță după ce a renunțat la a miza pe portari tineri autohtoni.
Românul este al cincilea portar străin pe care Celta l-a transferat din 2021 încoace, iar niciunul nu a rezistat mai mult de două sezoane”, au notat spaniolii de la farodevigo.es.
- Ionuț Radu se va lupta la Celta Vigo pentru postul de titular cu Ivan Villar (27 de ani), portar care a strâns doar 8 apariții pentru galicieni în sezonul trecut.
Prima reacție a lui Ionuț Radu, după ce a semnat cu Celta Vigo
La scurt timp după ce a fost prezentat la noua sa echipă, Ionuț Radu a fost surprins de către cei de la Celta Vigo chiar pe ”Balaidos”, terenul de joc al ”celeștilor”.
”Vamos (n.r. Haide), vamos! Așa voi face cu fanii! De când așteptam să zic Vamos, pentru că peste tot în lume se zice așa”, a spus cu amuzament Ionuț Radu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ulterior, portarul român a avut un mesaj pe rețelele sociale pentru fanii celor de la Celta Vigo.
”Am intrat pentru prima dată în casa noastră, frumosul stadion Balaidos, și am simțit imediat o energie incredibilă!
Vreau doar să vă spun că abia aștept să apăr obiectivul echipei noastre, că vă aștept să încurajați această echipă pentru a o însoți în meciurile de campionat și în Europa pentru a atinge, toți împreună, noi obiective.
Vă mulțumesc pentru mesajele de dragoste și de bun venit pe care mi le-ați scris și m-ați făcut unul dintre voi!
Am vrut să mulțumesc din suflet clubului pentru această mare oportunitate pe care o voi da înapoi pe teren. Până la final, să mergem!”, a scris Ionuț Radu, pe Instagram.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ionuț Radu, potrivit Transfermarkt.
- 4 selecții are Ionuț Radu pentru naționala României.
Prima experiență în Spania pentru Ionuț Radu
Ionuț Radu va bifa la Celta Vigo prima experiență fotbalistică în La Liga.
Va fi al patrulea campionat din Top 5 din Europa în care evoluează portarul român. În Serie A a apărat la Inter, Genoa, Parma, Cremonese și Venezia, în Ligue 1 a fost la Auxerre, iar în Premier League a fost legitimat la Bournemouth.
Alături de Celta, goalkeeper-ul român va juca direct în faza ligii din Europa League, după ce galicienii au terminat stagiunea recent încheiată pe locul șapte în La Liga.
Etichete: celta vigo , ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză! Ce club a trimis cei mai mulți jucători la Campionatul Mondial
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorit de CINCI echipe, agentul lui Assad Al-Hamlawi a făcut anunțul despre viitorul atacantului Craiovei: ”Să fie clar”
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA făcut anunțul despre noul antrenor al celor de la CFR Cluj: ”99,99%!”
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdio: „cea mai frumoasă femeie din lume” a decis să divorțeze! Soțul are peste trei miliarde de euro
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login